Consilierii județeni au adoptat miercuri, 27 iulie, indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea Drumului Județean DJ 108N, pe tronsonul limita cu județul Cluj – Petrindu – Tămașa – Cuzăplac – Almașu – Băbiu – Mesteacănu – DJ108A. Acest drum este inclus în proiectul integrat „Drumul Meseșului”, alături de alte două drumuri județene, respectiv DJ 108A: Bogdana – Agrij – Românași și DJ 108R: DN 1F – Treznea – Agrij, și se dorește modernizarea lui din fonduri europene accesate prin Programul Operațional Regional 2021-2027, iar documentațiile tehnice să fie finanțate prin Programul Operațional de Asistență Tehnică (POAT) 2014- 2020.
”Contractul de finanțare nr.1.1.150 din 01.11.2021 având ca obiect asigurarea finanțării pentru pregătirea documentațiilor tehnice aferentă acestui obiectiv de investiție în cadrul Programul Operațional de Asistență Tehnică (POAT) 2014- 2020, în perspectiva acordării unui sprijin financiar pentru implementarea obiectivului de investiție prin Programul Operațional Regional (POR) 2021 – 2027. În acest sens, au fost solicitate la rambursare cheltuielile efectuate până la această dată cu elaborarea documentației tehnice aferentă investiției, finanțatorul – prin ADR NV – solicitând transmiterea cu celeritate a unor completări la Cererea de rambursare printre care și hotărârea de aprobare a principalilor indicatori tehnico-economici, fiind așadar imperios necesar adoptarea unei hotărâri privind aprobarea acestora”, este justificarea proiectului de hotărâre din raportul de specialitate.
Drumul se află într-o stare tehnică mediocră și nu asigură nivelul de serviciu pentru utilizatori, așa că se impune modernizarea lui.
Valoarea totală a investiției ar fi de 167.956.051,25 lei și va fi realizată în trei ani. Tronsonul vizat de reabilitare este de 30,076 kilometri. Șanțuri betonate se vor realiza pe o lungime de 14,5 kilometri, rigole carosabile pe 7,6 kilometri, șanțuri de pământ pe 21,3 kilo metri, podețe tubulare și dalate – 95 de bucăți, trei poduri noi, consolidări cu piloți forați pe o lungime de 455 de metri, consolidări cu ziduri de sprijin din beton – 130 m, parapet de siguranță – 9,8 kilometri, siguranța rutieră (marcaje, indicatoare, etc.) pe 30 km.
Așa cum se specifică în documentație, DJ 108N este un drum de clasa tehnică IV, cu lățimea părții carosabile de cuprinsă între 4,00 și 6,00 m și platforma drumului între 5,00 și 8,00 m. Din alcătuirea profilului transversal existent al drumului lipsesc acostamentele şi benzile de încadrare a părţii carosabile pe majoritatea lungimii sectorului vizat de proiectare.
Lungime totală a traseului DJ 108N este de 37,616 km (de la origine), din care 4,790 km se
suprapun cu traseul DN 1G și traversează localitățile Petrindu, Tămașa, Cuzăplac, Almașu, Băbiu și
Mesteacănu. Lungimea sectorului de drum care urmează a fi reabilitat și modernizat (exclusiv
sectorul suprapus cu DN 1G) este de 30,076 km.
Drumul județean, pericol pentru trafic
Analiza pentru întocmirea proiectului tehnic scoate la iveală, așa cum se arată în raportul de specialitate, o serie de probleme care pun în pericol siguranța traficului rutier și pietonal.
Totodată, se arată că ”starea de viabilitate a podurilor este depășită, cedările în sistemul rutier și zonele îngustate ale părții carosabile pun în pericol circulația auto și pietonală. Pentru a răspunde nevoilor actuale de trafic și pentru a remedia deficiențele constatate pe acest drum, se impun lucrări de reabilitare și modernizare la sistemul rutier, acostamente, podețe, sistemul de scurgerea apelor, sistemul de semnalizare rutieră, etc.”
Pe o lungime de circa 21 de km drumul este acoperit cu covor asfaltic unde se constată o serie de degradări precum tasări, faianțări și fisuri pe toate direcțiile, denivelări în profil transversal și longitudinal, ruperi de margine, gropi, degradări din oboseală și cedări/alunecări ale părții carosabile/terenului de
fundare/terasamentului,. Pe o lungime de circa1 km, structura rutieră este formată din dale de beton
iar pe sectorul de la km 29+385 – 37+616 (cca.8,1 km) tronsonul de drum este din balast amestecat cu pământ. De asemenea, acostamentele sunt din balast dar şi parţial înierbate. Sistemele de scurgere existente în zona drumului sunt alcătuite din șanțuri și rigole, de pământ și parțial protejate în special în intravilan unde sunt realizate de riverani în diverse soluții fără să aibă la baza un proiect. Sistemul de scurgere a apelor nu are capacitatea necesară asigurării scurgerii apelor în lungul drumului. Descărcarea apelor pluviale se realizează acum prin podețe tubulare, podețe dalate și 3 poduri. În marea majoritate podețele și podurile nu asigură gabaritul necesar clasei tehnice a drumului.
Drumul este prevăzut cu un sistem de semnalizare şi marcaje rutiere minimal alcătuit din indicatoare rutiere de orientare şi reglementare a circulaţiei rutiere şi marcaj longitudinal pentru separarea sensurilor de circulaţie. Semnalizarea verticală este de asemenea insuficientă şi necesită o suplimentare consistentă conform standardelor şi normativelor în vigoare. Bornele kilometrice existente sunt vechi, şterse şi degradate, cele hectometrice lipsind. În zona drumului expertizat au fost identificate zone care necesită lucrări de consolidare. În localitățile traversate de drumul județean sunt amenajate trotuare de riverani sau de autoritățile publice locale neavând o tratare unitară.
”Prin reabilitarea și consolidarea acestui drum județean se urmăreşte fluidizarea traficului rutier între localităţi şi în interiorul acestora, diminuarea efectelor negative ale traficului asupra vieţii sociale a localităţilor și a mediului înconjurător precum și realizarea unor legături rutiere optime din punct de vedere al distanţelor de transport, al vitezei de deplasare şi al costurilor transporturilor”, se subliniază în proiectul votat de consilierii județeni.