Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului
Vineri, 25 august a.c., la ora 20.06, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Zalău, polițiștii Biroului Rutieri din cadrul Poliției Municipiului Zalău au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 62 de ani, din comuna Dămuc, județul Neamț.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,57 mg/alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în cauză polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.
*
Depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive
Sâmbătă, 26 august a.c. , la ora 00.01, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Zalău, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au depistat și oprit în trafic un tânăr de 21 de ani, din localitatea Chieșd, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea luminile de întâlnire în funcțiune.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul în cauză ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
*
Bărbat din Brașov, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului
Sâmbătă, 26 august a.c., la ora 20.30, pe D.N. 19 B, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Brașov.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul prezenta o concentrație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar polițiștii din Șimleu Silvaniei au întocmit în cauză dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.
*
Tânăr din Zalău, cercetat penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive
Sâmbătă, 26 august a.c., la ora 20.57, pe strada Moigradului din municipiul Zalău, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au depistat și oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 23 de ani, din Zalău.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul în cauză ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
Celui în cauză i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.
***
REZULTATELE ACȚIUNILOR ÎN SISTEM INTEGRAT ALE POLIȚIȘTILOR SĂLĂJENI, LA ACEST SFÂRȘIT DE SĂPTĂMÂNĂ, PENTRU SIGURANȚA TUTUROR CETĂȚENILOR ȘI MENȚINEREA CLIMATULUI DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ.
În perioada 25 – 27 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, alături de jandarmii sălăjeni au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a consumului de substanțe psihoactive, pentru prevenirea faptelor generatoare de accidente rutiere, depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost desfășurate 21 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat, în care au fost implicați 201 polițiști sălăjeni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, luptători de la acțiuni speciale și polițiști de la alte structuri, 84 de jandarmi și 6 polițiști locali și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.
În cadrul acțiunilor au fost legitimate 1.033 de persoane si au fost oprite și verificate în trafic 661 de autovehicule. De asemenea, au fost efectuate 444 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii sălăjeni au aplicat, în total, 335 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 124.620 de lei.
Totodată, au fost constatate 5 infracțiuni, dintre care patru la regimul circulației rutiere și o infracțiune de altă natură.
Din totalul sancțiunilor, 276 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice, dintre care 164 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șapte pentru conducerea sub influența alcoolului, 15 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două pentru neacordarea priorității de trecere, 12 pentru depășiri neregulamentare , au fost sancționați 15 pietoni și 15 bicicliști, iar 46 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
De asmenea, 48 de sancțiuni au fost aplicate la Legea nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar alte 11 au fost aplicate în urma constatării săvârșirii abaterilor prevăzute de alte acte normative.
Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 33 de permise de conducere, dintre care 19 pentru depășirea limitelor legale de viteză, șapte pentru conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, iar șapte pentru alte abateri rutiere. De asemenea, au fost reţinute 12 certificate de înmatriculare.
În cadrul activităților desfășurate în acest weekend, polițiștii sălăjeni au continuat acțiunile pentru informarea participanților la trafic cu privire la noile modificări ale Codului Penal. Astfel, conducătorii auto opriți în trafic au fost informați de polițiști despre faptul că, un conducător auto aflat sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere, care provoacă un accident rutier soldat cu decesul victimei, va fi condamnat la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Totodată, conducătorii auto au fost informați despre faptul că, pe toate categoriile de drumuri publice, sunt obligați să folosească și în timpul zilei luminile de întâlnire sau luminile pentru circulația diurnă.