Dragobetele sărută fetele!

Noi, românii, avem propria sărbătoare a dragostei, în timp ce alte popoare îl sărbătoresc pe Sfântul Valentin. E drept, am importat-o și noi deoarece a apărut odată cu marile lanțuri de magazine și cu politicile lor de marketing.

Dar mai bine să-i lăsăm pe alții să-și serbeze sărbătorile lor, iar noi să ne vedem de sărbătorile noastre. Sărbătoarea iubirii la români poartă numele de Dragobete, nume ce vine din legenda Babei Dochia, Dragobetele fiind considerat fiul acesteia, și o marcăm în data de 24 februarie. Folclorul popular românesc îl aseamănă cu Cupidon, zeul roman al dragostei, și cu Eros, zeul grec al iubirii. Mai demult, această sărbătoare marca un nou anotimp (începerea primăverii) și trezirea naturii la viață.

Românii au o mulțime de tradiții și obiceiuri frumoase de Dragobete. Una dintre cele mai populare tradiții era aceea de a strânge fetele nemăritate și băieții necăsătoriți în fața bisericii. Aceștia mergeau să caute flori de primăvară prin păduri. Ghioceii și brândușele înflorite erau puse în lăutoarea fetelor în timp ce se recita următorul descântec: „Flori de fragă/Din luna lui Faur/La toată lumea să fiu dragă/Urâciunile să le desparți”. Fetele și băieții se strângeau apoi și vorbeau în jurul focurilor care se aprindeau pe dealurile satului.

La amiază, fetele mergeau înapoi în sat. Iar băiatul care îndrăgea o fată, o urmărea. Acest obicei de Dragobete se numește zburătorit. Dacă și fata îl plăcea, atunci îl săruta sub ochii tuturor. De aici vine și expresia: „Dragobetele sărută fetele!”. Acest sărut simboliza logodna acestora pentru cel puțin un an de zile. Sărbătoarea de Dragobete era ocazia potrivită de a-ți arăta dragostea în fața lumii întregi. Fetele și băieții strânși în cete, dar care nu aveau pereche în ziua de Dragobete, se spune că aveau să fie singuri tot anul.

Bătrânii credeau că în aceste ultime zile de iarnă păsările își aleg perechile și încep să-și construiască cuiburile. Dragobetele anunța sosirea păsărilor pe cer. Conform legendelor, păsările neîmperecheate până de Dragobete vor rămâne fără pui peste vară. În această zi, era interzisă sacrificarea de animale, iar în unele zone ajunul Dragobetului era asemănător din punct de vedere simbolistic cu Boboteaza. Fetele tinere nemăritate își puneau busuioc sub pernă, fiind covinse că Dragobetele le va ajuta să își găsească perechea. Mai exista obiceiul ca de Dragobete aceste fete să strângă zăpada ce a mai rămas în unele locuri. Se credea că apa rămasă din topirea zăpezii are puteri magice asupra frumuseții și iubirii și că provine din surâsul zânelor. Cine își clătea fața cu această apă în dimineața de Dragobete avea să devină fermecătoare și frumoasă precum o zână.

Dacă ești împreună cu cel pe care îl iubești în ziua de Dragobete, fie și pentru câteva clipe, veți fi împreună tot anul.

Deși este o sărbătoare rurală la origini, cu rădăcini înfipte adânc în credința populară, sărbătoarea de Dragobete a fost adusă și la oraș, având succes printre tinerii dornici să își sărbătorească iubirea în stilul autentic românesc.