Cu 80 de ani in urma, in plina vara, intr-o casuta din satul Treznea a vazut lumina zilei Ioan Puscas. Asta era in 10 iulie 1932. Doctorul si profesorul universitar de azi a scapat apoi ca prin minune, in 9 septembrie 1940, de furia hoardelor hortyste. A fost marcat toata viata de acele cumplite evenimente. Dupa absolvirea cursurilor Facultatii de Medicina din Timisoara, cu toate ca putea ramane in orasul de pe Bega, a preferat sa vina cat mai aproape de casa si, dupa o scurta “escapada” la Spitalul regional din Oradea, a reusit sa se instaleze ca medic in comuna Plopis, raionul Simleu, regiunea Crisana. Dupa doi ani de activitate la un dispensar rural s-a transferat la Spitalul orasenesc din Simleu Silvaniei. Asta in 1964. Aici a inceput o intensa munca de cercetare, cu precadere in tratarea ulcerelor. Si-a injghebat o echipa din medici tineri si in mai putin de doi ani a scos pe piata, medicamentul care facea minuni la acea vreme – “Ulcosilvanil”. Suferinzi din toata tara, ba chiar si de peste hotare, s-au tratat la Simleu Silvaniei. Cativa ani mai tarziu a fost invitat sa sa tina prelegeri in SUA, dar si in tari din Europa. I s-a propus chiar sa devina profesor la una din facultatile de medicina din New-York. Americanii au intentionat sa cumpere patentul Ulcosilvanilul cu doua milioane de dolari, dar parintele lui a refuzat. La un an dupa refuz, cativa cercetatori americani au obtinut de la cel mai inalt nivel (presedintele Ceausescu) dreptul de a lucra alaturi de echipa de cercetare a doctorului Puscas. Au lucrat trei luni la Centrul de cercetare si asistenta medicala, infiintat tot de doctorul Ioan Puscas, apoi au plecat. In urma experientei de la Simleu, cercetatorii americani au lansat pe piata, mai multe medicamente pentru tratarea ulcerului duodenal, toate cu radacina in Ulcosilvanil. Profesor universitar si doctor in medicina, Ioan Puscas a predat incepand cu anul 1994 Cursuri la Facultatea de Medicina din Oradea, unde a fost si prorector cu probleme de cercetare. A fost invitat sa tina cursuri la mari centre universitare din lume precum Oxford, Sorbona, Harvard, Cambrige, etc. La ora actuala se ocupa de indrumarea doctoranzilor in medicina. Ca o recunoastere a activitatii medicale a doctorului Puscas, dar si a implicarii pe taram social, Spitalul orasenesc din urbea de sub Magura poarta numele “Dr. Ioan Puscas”.
La ceas de vara fierbinte, acum cand doctorul Ioan Puscas a incrustat pe rabojul vietii cel de al 80-lea an, ne face deosebita placere de a-i adresa sincere urari de sanatate, viata lunga si un calduros “La multi ani!”
Dr. Ioan Puscas 80 de ani incrustati pe rabojul vietii
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...