Elevii și studenții care doresc să primească de la stat câte 200 de euro pentru achiziționarea unui laptop sau calculator pot depune actele până în 20 mai.

Finanțarea se acordă în cadrul Programului Euro 200, derulat de Ministerul Educației încă din 2004. Acesta urmărește stimularea achiziţionării de computere prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale, respectiv dezvoltarea competenţelor de utilizare a mijloacelor IT & C.

De acest sprijin pot beneficia elevii și studenții din învățământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 500 lei pe membru de familie. 

Principala noutate introdusă în acest an este faptul că venitul brut lunar pe membru de familie s-a majorat de la 250 de lei la 500 de lei, urmare a evoluției indicelui prețului de consum comunicat de Institutul Național de Statistică.

Configurația minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziționarea cărora se acordă sprijinul financiar este procesor cu frecvență nominală minimum 3.0 GHz, HDD minimum 500 GB sau SSD minim 240 GB, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, monitor LCD sau LED cu diagonală minimum 18.5“ și rezoluție minimum 1920 x 1080, tastatură, mouse optic, cameră WEB, pentru desktop, respectiv procesor cu minimum 2 nuclee, RAM tip DDR3 sau DDR4 minimum 8 GB, HDD minimum 500 GB sau SSD minimum 240GB, diagonală minimum 14“, rezoluție minimum 1.366 x 768, cameră WEB, pentru laptop sau notebook, ultrabook sau dispozitive echivalente.

Depunerea cererilor și dosarelor cu actele doveditoare se poate face până în 20 mai, iar lista finală a beneficiarilor se va afișa pe site-ul Ministerului Educației în 26 iulie. Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari e programată în perioada 26 august – 6 septembrie, iar achiziționarea calculatoarelor se va putea face din 2 septembrie până în 16 octombrie.