Dolarul creste si ne scumpeste benzina

Dolarul american si-a micşorat diferenţa faţă de euro, fiind cotat ieri la maximul istoric de 4,31 lei, în vreme ce moneda europeană a atins 4,5202 lei. Iar analistii prevas ca in scurt timp, cel târziu la începutul anului viitor, vom avea un dolar egal cu euro.
Pentru România, un dolar mai puternic înseamnă scumpirea carburanţilor. „Majorările de preţuri nu vor apărea imediat. Însă dolarul intră în calculul combustibililor pe piaţa internă. Iar această scumpire se duce pe orizontală şi în alte zone. Pentru cei care au credite în dolari, dar care nu cred că sunt foarte multe, efectul este unul negativ. stop_coloana Cei care au însă economii în dolari au de câştigat. De asemenea, au de câştigat cei care exportă în afara Europei, cu preţuri stabilite în dolari. Din păcate, cei mai mulţi dintre aceşti exportatori vând materie primă şi nu produse cu valoare adăugată mare. Pe de altă parte, produsele importate din China se vor scumpi”, este citat de Mediafax reputatul analist Claudiu Cazacu.