Doi tineri sălăjeni răniţi grav la intratrea in Cluj-Napoca

imagine-articol1_49210

 

Au scăpat cu viaţă ca prin minune după ce s-au izbit cu maşina de un gard de beton pe strada Calea Baciului


Doi tineri din judeţul Sălaj, un băiat de 26 de ani şi o fată de 19 ani, au fost implicaţi sâmbătă, 20 februarie, într-un grav accident de circulaţie petrecut dimineaţa la ora 5.15, la intrare în Cluj-Napoca, potrivit someseanul.ro. Poliţiştii citaţi de site-ul publicaţiei clujene spun că un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Sălaj, a intrat în coliziune cu un gard de beton pe strada Calea Baciului. 

Din primele informaţii a reieşit că şoferul conducea cu viteză, a pierdut controlul volanului şi a ieşit de pe şosea peste trotuarul de pe partea dreaptă a drumului, după care s-a izbit de gardul unei case.
Şoferul, un tânăr din Sălaj, şi o adolescentă care se afla cu el în maşină au stop_coloana fost grav răniţi, fiind preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din Cluj-Napoca.
„În jurul orei 5.15, un autoturism care circula din direcţia Baciu – Cluj-Napoca, pe strada Calea Baciului, într-o curbă, a părăsit direcţia de deplasare, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu gardurile a două imobile. Şoferul, un tânăr de 26 de ani, din Sălaj, şi o pasageră dreapta faţă, în vârstă de 19 ani, tot din Sălaj, au fost răniţi grav şi au fost transportaţi la spital”, a declarat pentru someseanul.ro Daniel Graur, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.