Doi sălăjeni prezenţi la Turneul Campionilor pentru veterani la tenis
ACS Academia de Tenis Herestrău din Bucureşti va fi în perioada 4 – 7 decembrie, gazda ediţiei din acest an a Turneului Campionilor rezervat veteranilor la tenis. Competiţia intitulată “Masters Naţional Senior” se desfăşoară la cinci categorii de vârstă: +35 de ani, +40 de ani, +45 de ani, +50 de ani şi + 55 de ani. Printre cei 40 de sportivi care vor participa la întrecere se numără şi doi sălăjeni. Este vorba despre Cornel Florean şi Ioan Hodrea, primul concurând la categoria +45 de ani, iar al doilea la +55 de ani.
“Sper ca băieţii să aibă o evoluţie foarte bună şi să obţină un rezultat cât mai bun. Pentru acest turneu ambii jucători s-au pregătit tot anul şi sunt dornici să aducă la Zalău un titlu. Sunt sigur că această participare îi va ambiţiona şi pe ceilalţi sportivi din judeţ pentru a munci mai mult de acum înainte. Vreau să aduc pe această cale mulţumiri Consiliului Local, Primăriei Zalău şi primarului Radu Căpâlnaşiu stop_coloana pentru condiţiile şi sprijinul dat an de an în desfăşurarea antrenamentelor”, ne-a declarat reprezentantul sportivilor, Ioan Leitan.
La fiecare categorie de vârstă se formează două grupe (A şi B) şi se joacă după sistemul fiecare cu fiecare, cel mai bun din trei seturi cu tie-break la toate seturile sau cel mai bun din trei seturi cu tie-break la primele două, iar setul trei un super tie-break până la 10.
Turneul Campionilor “Masters Naţional Senior” se desfăşoară în perioada 4 – 7 decembrie la Bucureşti pe arenele Academiei de Tenis Herestrău.
