Doi dintre cei patru falși inspectori de integritate care au fraierit primarii sălăjeni au fost eliberați din arest

Miercuri seara, la ora 20.00, în ședința Camerei de consiliu a Tribunalului Sălaj, magistrații s-au pronunțat în cazul inculpaților Catrinoiu Cătălin Petrișor, Boian Vasile Lucian, Glăvan Ioan Matei și Bersu Daniela, care au contestat temeinicia măsurii arestului preventiv dispus față de cei patru.
Astfel, pentru inculpații Catrinoiu Călin Petrișor și Boian Vasile Lucian, Tribunalul Sălaj menține în continuare măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile.
Pentru inculpații Glăvan Ioan Matei și Bersu Daniela, instanța dispune punerea în libertate, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Cei patru inculpați cu reușit să fraierească în luna noiembrie a acestui an mai mulți primari din Sălaj, determinându-i să semneze “ca primarul” contracte de colaborare pe sute de euro, cu daune în caz de reziliere de mii de euro. 12 primării din Sălaj au încheiat contracte cu falșii inspectori.
Escrocheria a ieșit la iveală după ce primarul de Vârșolț a sunat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru a afla dacă există programat un control de anvergură în Sălaj al Agenției Naționale de Integritate, întrucât mai mulți primari au fost contactați telefonic și anunțați că în ziua următoare “inspectori de integritate” vor ajunge la sediul primăriei pentru a verifica documentele.
Odată ajunși la primării, falșii inspectori le băgau sub nas primarilor un contract de colaborare stop_coloana cu un SRL care are în denumire și cuvântul “integritate” și astfel îi păcăleau pe primari, care presupuneau că acționează în numele Agenției Naționale de Integritate, ANI fiind spaima primarilor pentru că pe mulți i-a băgat în incompatibilitate
În baza contractului semnat cu srl-ul “de intergitate”, primăria trebuia să plătească anual 875 de euro, iar în caz de reziliere se obligau la plata unor daune de 2.000 de euro. Primarii semnau contractul fără a înțelege prea bine despre ce este vorba.
În baza informațiilor primite de la primari, procurorii au organizat un flagrant la Primăria din Vîrșolț în data de 20 noiembrie. Așa a fost prinsă Daniela Bersu, de 28 de ani, din Târgu Jiu, cunoscută cântăreață de muzică populară în zonă. Apoi au urmat Catrinoiu Cătălin și Găvan Ioan. La câteva zile a fost prins un alt membru al grupului, Boian Vasile Lucian. Cei patru au fost reținuți și cercetați pentru uzurparea de calități oficiale, înșelăciune (Daniela este cap de afiș cu șase infracțiuni) și constituire de grup infracțional organizat.