Doi din copiii arşi in Ortelec au murit
Doi din cei trei copii transportaţi cu arsuri grave la Bucureşti după ce locuinţa unei famili de romi de langă Ortelec a fost mistuită de incendiu au murit. Băiatul, in varstă de doi ani şi o lună, avea arsuri pe 80 la sută din corp. Fata, in varstă de 12 ani, a suferit arsuri pe 70 la sută din corp. Fratele lor, in varstă de nouă ani, care are arsuri pe 13 la sută din suprafaţa corpului şi care a fost transportat alături de fraţii săi la Bucureşti, este singurul care a reuşit să supravieţuiască.
Ceilalţi doi copii,care au fost transportaţi de urganţă duminică la Spitalul Judeţean Zalău, două fete, una in varstă de 7 ani şi alta in vastă de 14 ani, victime şi ele ale incediului, au suferit arsuri de gradul I. Din cele transmise de Spitalul Judeţean, cele două fete au fost tratate la “Urgenţă”, insă leziunile suferite de acestea nu au necesitat internarea in spital.
In ceea ce o priveşte pe mamă, in varstă de 36 de ani, care a fost şi ea rănită in incediu, aceasta a prezentat arsuri pe cinci la sută din corp. Femeia a fost tratată la “Urgenţă”, după care a fost internată in secţia Chirurgie, Compartiment Arşi.
Tragedia de langă Ortelec, relatată de asistentul de pe Ambulanţă
Anca Opriş, asistent generalist la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Sălaj, a relatat ieri firul tragediei de la Ortelec. “La ora 0.31 s-a primit un apel la 112. Era vorba de un copil ars, in varstă de nouă ani. La un minut după apel, ambulanţa a ieşit pe poartă spre Ortelec, la solicitare. Pe drum, am luat legătura cu apelantul, să vedem ce se intamplă, de ce ne cheamă, ce s-a intamplat. Noi mereu ţinem legătura cu cei care ne cheamă. Afland că acolo a avut loc un fel de explozie, aş deduce eu, dintr-o arsură prin flacără deschisă sub influenţa benzinei sau din cauza uzului benzinei pentru aprinderea focului, am solicitat sprijinul SMURD-ului. Colegii de la SMURD au fost prompţi şi au venit. Am procedat la stabilizarea victimelor de acolo. A fost un caz mai aparte, pentru că au fost patru victime arse, din care două grav, cu multă suprafaţă corporală arsă şi două mai puţin grav. După acordarea primului ajutor la locul incidentului, am procedat la evacuarea rapidă a pacienţilor, pentru a ajunge cu ei intr-un mediu specia-lizat pentru primirea unui ajutor calificat in susţinerea suportului vital. Medicul de la ambulanţă era plecat la Cluj cu un caz grav. Am fost doar eu, asistent medical, stop_coloana şi trei paramedici. In condiţiile acestea, nu aveam sprijin avansat şi am convenit de comun acord cu colegii de la SMURD evacuarea victimelor spre UPU Zalău. Ultima victimă a fost predată la UPU la ora 1.18, nu la 4.25, cum s-a vehiculat”, relatează asistentul medical.
Intrebată cum au reuşit să ajungă la victime, avand in vedere că familia de romi locuia izolată, pe un deal, la aproximativ un kilometru distanţă de Ortelec, asistenta Anca Opriş a confirmat că victimele au fost aduse cu căruţa. “A fost greu accesul. Maşinile sunt 4X4 şi cu ele am ajuns pană intr-un anumit punct. Acolo ne-am intalnit cu oamenii care aduseseră victimele intr-o căruţă, intr-o beznă totală. De la ei din căruţă am pre-luat noi victimele in ambulanţă. A fost greu, pentru că a fost noapte, drumul greu şi nu era accesibil. Ne-am dus in camp deschis. Dar pană la urmă ne-am descurcat”, relatează asistenta.
Tragedia a avut loc duminică noaptea, intr-un bordei al unei familii de etnie romă, stabilită pe un deal izolat, la distanţă de aproximativ un kilometru de capătul străzii Părului din Ortelec. Cei cinci copii şi mama lor arşi in incendiu au fost transportaţi de urgenţă la UPU.
Cei trei copii care au fost grav răniţi – băiatul de doi ani şi o lună, băiatul de nouă ani şi fata de 12 ani – au fost transferaţi luni dimineaţa la aeroportul din Cluj-Napoca, de unde au fost preluaţi de o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Romane, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, pentru a fi transportaţi la spitalul “Gri-gore Alexandrescu” din Bucureşti.
Din cele transmise de cei de la ISU, pompierii nu au fost solicitaţi să stingă incediul, deoarece, fiind o locuinţă izolată, pe un deal, nimeni nu a văzut-o in timp ce flăcările o mistuiau. Cei de la SMURD şi de la Ambulanţă au fost anunţaţi să vină după victime după ce tatăl copiilor a reuşit să ajungă in Ortelec cu căruţa la un vecin care avea telefon şi care a sunat la 112.
Nu se ştie exact cat a durat incendiul din locuinţa amărată, deoarece echipajele nu au reuşit să ajungă pană acolo, insă se presupune că focul a distrus totul.
