Dogmele

Ziua bună, dragi cititori!

Într-unul dintre primele lui scurt-metraje, îl vedem pe Charlie Chaplin pe punctul de a pleca într-o călătorie. Charlie își face valiza. Dar o face haotic, în grabă mare și-și alege una prea mica. Încearcă să înghesuie totul acolo. Apasă cât poate el de tare valiza, se împinge în ea,o îndeasă, iar pentru a o închide se urcă pe ea și într-un final reușește să o închidă. Este mulțumit, în sfârșit poate răsufla ușurat. Însă odată închisă valiza își dă seama că multe lucruri ieșeau pe din afară. Așa că Charlie Chaplin pune mâna pe o foarfecă și începe să taie fără șovăire mâneci de cămăși, gulere de pulovere, cravate și pantaloni ce nu încăpuseră cu totul în valiză.

Există o mare tentație în câmpul credinței. Noi oamenii încuiem cu mare grabă ceea ce înțelegem despre Dumnezeu și despre istoria mântuirii în strâmtele valize ale propriilor raționamente. Și suntem ispitiți să scoatem tot ceea ce ne deranjează sau nu e conform mentalității noastre. Credem cu dragă inimă că dogmele credinței sunt concepții primitive și porți care se închid vehement înaintea oricărei forme de reflecție. Dar nu e așa, dimpotrivă, ele sunt niște deschideri spre infinit. Dumnezeu, care a imaginat univerul, viața, conceperea vieții, creierul omenesc, spirirtul…, e foarte capabil să facă în așa fel încât ”un pântece feciorelnic să fie aflat plin iar un mormânt plin să fie aflat gol.”

Pierre Trevet (Pildele unui preot de la țară)

Așadar dragilor, să nu luam valize neîncăpătoare atunci când vine vorba de Dumnezeu, să nu mărginim tainicele năzuințe către cer ale inimile noastre și să nu ne privăm sufletul de mărețiile ce încununează atât de frumos fundamentele credinței.

O zi minunată! Pace și bine!