Doar 38 la sută dintre profesorii sălăjeni candidați la titularizare sunt apți să obțină un post definitiv in invățămant
Doar 38 la sută dintre profesorii sălăjeni care au susținut săptămâna trecută examenul de Titularizare au reușit să obțină notă peste 7 și implicit să ocupe un post în învățământ pe o perioadă nedeterminată. La examenul care a avut loc miercuri, 15 iulie, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, s-au înscris 302 cadre didactice. Doi dintre candidați au avut lucrările anulate pe motive legate de nerespectarea metodologiei. Din 300 de cadre didactice, 108 au luat note între 5 și 5,99 și 76 au primit note sub 5. Restul de 116 au luat peste 7, ceea ce înseamnă că devin titulari pe posturi.
Nota cea mai mare, de 9,90, a fost obținută de Szabo Alina-Camelia, din Cluj-Napoca.
Contestațiile vor fi înregistrate la Inspectoratul școlar Județean Sălaj și transmise către centrele de evaluare în zilele de 20 – 21 iulie. stop_coloana Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate în data de 24 iulie.
Pentru titularizarea pe post, cadrele didactice trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota șapte. Examenul se susține pentru obținerea unui post pe o perioadă nedeterminată în învățământ. La titularizare pot participa atât cei care au absolvit facultatea, cât și cei care au terminat liceul pedagogic, pentru posturile de învățători și educatori.
În Sălaj sunt 418 de posturi vacante, dintre care doar 51 sunt titularizabile.
