decembrie 5, 2025

Dispare invatamantul suplimentar muzical

imagine-articol_16037

Din aceasta toamna, copiii care vor sa studieze gratuit un instrument muzical vor trebui sa se inscrie obligatoriu la Liceul de Arta.
Standardele de cost pe elev, stabilite pe… genunchi de Ministerul Educatiei la inceputul anului, lasa invatamantul vocational, in special pe cel de arta si sportiv, fara finantare pe ultimul trimestru al acestui an. Si asta pentru ca specificul acestui invatamant, in care de cele mai multe ori se preda la nivel individual, nu pe clase, ar fi impus standarde de cost cel putin duble fata de restul invatamantului, sustine Felicia Man, directoarea Liceului de Arta „Ioan Sima” Zalau. In forma actuala a acestor standarde, ele sunt mai mari doar cu 10 la suta in favoarea invatamantului vocational.
MUZICA INSTRUMENTALA, DOAR PENTRU ELEVII LICEULUI DE ARTA
Chiar daca saptamana aceasta, la presiunea repre-zentantilor invatamantului vocational, care au protestat la Bucuresti, reprezentantii Ministerului Educatiei au promis recalcularea acestor standarde de cost, Liceul de Arta din Zalau continua sa fie afectat de constrangerile bugetare. Principala conse-cinta a acestor constrangeri este desfiintarea invata-mantului suplimentar, o forma prin care elevii inscrisi la alte scoli veneau aici dupa-amiaza pentru a studia un instrument muzical. Potrivit Feliciei Man, pentru clasa I acest tip de invatamant dispare chiar din aceasta toamna, urmand ca in anii urmatori masura sa fie aplicata si la clasele mai avansate. In aceste conditii, singurul mod in care un copil din Salaj mai poate studia un instrument muzical (exceptand orele in particular, contracost), ramane inscrierea lui la Liceul de Arta, in clasele de invata-mant integrat (unde studiaza atat partea de cultura generala, la fel ca scolile generale, cat si teorie muzicala si instrument). Daca pentru copiii din Zalau asta n-ar trebui sa reprezinte o problema, ei putandu-se oricand inscrie sau transfera la acest liceu, Felicia Man sustine ca vor exista nemultumiri din partea elevilor din alte localitati, care vor fi obligati sa se mute la Zalau din clasa I. De asemenea, ramane nerezolvata, cel putin deocamdata, problema elevilor care studiaza in limba maghiara, liceul neputandu-le pune la dispozitie clase cu predare in limba materna.