Direcția 5 vine la Zalau

Direcția 5 revine vineri la Zalau, unde va susține un concert de prezentare a noului album intitulat „Te iubesc”. Concertul va avea loc la Casa de Cultura a Sindicatelor, cu începere de la ora 19.00. Cu toate ca prețul unui bilet nu-i la îndemâna prea multor salajeni (40 de lei), organizatorii ne-au spus ca au vândut deja peste 300 de bilete, dintr-un total de 500 de locuri de cât dispune sala de spectacole. Organizatorii au pregatit și un concurs cu multe surprize pentru public, precum o ședința foto cu membrii formației.
Ultimul concert Direcția 5 la Zalau a fost în luna decembrie a anului trecut, atunci când celebra formație a pus în scena, alaturi de piese consacrate – „Ai un loc”, „Și ce daca”, „O fata ca ea” – piesele noi de pe albumul „Rock’n Roll, Baby” și single-ul „Forever Love”.
La ultima vizita din Zalau, Toni Șeicarescu, unul dintre soliștii formației, a prezis ca atunci când vor reveni în oraș „cu siguranța o sa vina mai multa lume la concert, o sa vedeți”. Sa vedem. stop_coloana
Toni Șeicarescu, fost solist al formației Iris și actualmente solist al formației Direcția 5, a vorbit în exclusivitate pentru Graiul Salajului la ultimul concert din Zalau despre viitorul muzici rock din România. „Credem ca totul este ciclic si credem ca se va ajunge din nou la un apogeu al muzici rock. Credem ca se va asculta din nou în viitor muzica rock, muzica buna. Credem ca muzica rock mai are multe de spus în România, pentru ca înca nu am ajuns sa dam drumul la motoare. Nici noi si cred ca nici cei care o asculta”, ne-a spus Șeicarescu. Și asta ramâne sa vedem.