Rolul împrumutului pe care intenționează să îl acceseze Consiliul Județean Sălaj este acela de a putea derula proiecte care să dezvolte județul și să ridice standarele de viață ale populației, explică președintele instituției, Dinu Iancu-Sălăjanu.

Potrivit acestuia, șansa Sălajului de a ajunge din urmă alte județe este tocmai o astfel de infuzie de capital, care să susțină proiectele de dezvoltare. Progresul se obține investind, consideră Dinu Iancu-Sălăjanu.

Declarația a fost făcută în cadrul ședinței Consiliului Județean de miercuri, 30 martie.

“Astăzi, suntem obligați să facem împrumuturi pentru a susține dezvoltarea județului sălaj. Eu mi-aș fi dorit să luăm o sută de milioane de lei împrumut, pentru a arde anumite etape, pentru a grăbi lucrurile. Vedem foarte clar că vom semna contractele de finanțare prin anul 2023 sau prin 2024. Și până atunci noi ce să facem? Să ne uităm la alte județe din jurul nostru, la alte orașe, cum se împrumută, cum se dezvoltă și noi să stăm să aștepăm și să spunem <ei au făcut, noi nu>. S-a mai pus în discuție cine rambursează împrumutul. Domnilor, acest împrumut vrem să îl luăm pe o perioadă de 13 ani, avem o perioadă de grație de doi ani de zile. Avem nevoie de cofinanțare pentru a nu trebui să returnăm banii Uniunii Europene, să putem finaliza proiectele pe care le avem în desfășurare. Din păcate, au început foarte târziu. Nu vreau să dau vina pe Executivul dinaintea mea, ci pe situația care a fost în țară și pe faptul că ați avut acces (fosta administrație, n.red.) foarte târziu la fondurile europene. Apoi, Legea achizițiilor publice a fost proastă. Mă bucur că la inițiativa unor oameni competenți, și îl includ aici și pe domnul Sorin Grindeanu, aceasta se modifică, a fost îmbunătățită și nu vom rămâne în hățișurile birocrației. Luăm împrumutul pentru a continua lucrările de care județul Sălaj are nevoie. Avem nevoie de infrastructură în spital, avem nevoie de un centru oncologic. Nu le facem ca să ne lăudăm, ci pentru că sunt necesare. Avem, din păcate, din ce în ce mai mulți bolnavi de cancer, care stau la ușile medicilor în alte județe. A sosit momentul să le creăm condiții și acasă. Acești oameni sunt, oricum, bătuți de soartă”, a explicat Dinu Iancu-Sălăjanu.

Președintele Consilului Județean a ținut să lămurească faptul că 65 de milioane de lei nu reprezintă o sumă mare pentru o unitate administrativ teritorială, ba din contră. Concret, așa cum a exemplificat în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o marți, 29 martie, această sumă nu ajunge nici măcar pentru a construi un tronson de 30 de kilometri de drum.

Pe de altă parte, Dinu Iancu-Sălăjanu a vorbit despre beneficiile care există în acest moment, în contextul actualei formule a coaliției guvernamentale.

“Mă bucur că avem un guvern majoritar pentru că, mă întreb, ce s-ar fi întâmplat cu această țară dacă aveam o dezbatere politică ipocrită, dacă aveam un conflict în Guvernul României, în Parlamentul României, așa cum ne-am învățat în ultimii 30 de ani. Să nu mai știe stânga ce face dreapta și invers. Mă bucur că sunt toți actorii mari în Guvernul României și că avem stabilitate, din acest punct de vedere”, a afirmat Dinu Iancu-Sălăjanu.