Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a făcut, joi, o vizită în teren în zona Creaca, pe DJ 191C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca, unde sunt în implementare nu mai puțin de patru proiecte de investiții: reabilitarea drumului județean, realizarea aducțiunii de apă de la Gilău, înființarea rețelei de canalizare în comună, respectiv alimentarea cu apă.

“Chiar dacă sunt patru șantiere deschise în același timp, lucrările progresează într-un ritm foarte bun. Echipele implicate s-au mobilizat și au colaborat, dovedind că în Țara Silvaniei se poate. Sunt optimist în ceea ce privește reabilitarea acestui tronson de drum județean la standardele de calitate dorite și în termenul stabilit.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În același timp, sunt conștient de disconfortul pe care aceste lucrări îl creează localnicilor și participanților la trafic și le mulțumesc tuturor pentru răbdare și înțelegere”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, după întâlnirea avută cu reprezentanții factorilor implicați în proiectele amintite.

Proiectul privind reabilitarea DJ 191C este implementat de Consiliul Județean Sălaj, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2021.