Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac tot ce stă în puterile şi în priceperea mea pentru binele locuitorilor judeţului Sălaj. Aşa să îmi ajute Dumnezeu!”.

Au trecut aproape patru ani de când am depus acest angajament solemn. Patru ani în care, așa cum spune și jurământul de credință, am făcut „tot ce stă în puterile și în priceperea mea” pentru Țara Silvaniei și pentru sălăjenii care mi-au acordat încrederea. Încredere care m-a onorat, dar care mi-a dat și o enormă responsabilitate.

Nu am fost și nu sunt un politician tipic – dincolo de jocurile și frământările politice cotidiene, pentru mine a fost și rămâne primordial parteneriatul cu sălăjenii. V-am propus mai multă administrație și mai puțină politică, iar rezultatele parteneriatului nostru sunt vizibile. Împreună am reușit să schimbăm paradigma și mentalitățile învechite – Sălajul nu a fost și nu va fi niciodată un județ de mâna a doua. Dar înainte de a-i convinge pe alții de acest lucru, a fost nevoie să ne convingem pe noi înșine. Învățând să redevenim cu acevărat o comunitate, astăzi suntem pe drumul cel bun. Pentru că putem să ne bucurăm de realizările noastre comune și să privim cu optimism spre viitor.

În patru ani, administrația județeană a făcut investiții mai semnificative decât în ultimele trei decenii (practic, de când s-a reînființat Consiliul Județean Sălaj), iar într-un singur an – 2023 – am reușit să investim în dezvoltarea județului și pentru binele sălăjenilor, mai mult decât în întreaga perioadă 2004 – 2020 (am reușit să investim 460 milioane lei, fonduri europene, între anii 2020 – 2023, în timp ce în perioada 2014 – 2019 au fost investite 144 milioane lei – o creștere de 472 la sută). De la 7 kilometri de drum reabilitat între 2016 și 2020, am reușit să ajungem azi la peste 153, în mai puțin de patru ani. Iar investiția în aceste drumuri nu reprezintă doar simplii parametrii tehnico-economici sau premisele dezvoltării acccelerate a zonelor în care s-au realizat. Toate aceste drumuri duc spre acel drag și de neuitat „ACASĂ” pentru zeci de mii de sălăjeni. Sunt drumuri care duc către casa părintească, către locurile unde ne reculegem lângă crucile celor dragi și plecați spre veșnicie.

Am investit sume semnficative și în dezvoltarea infrastructurii de sănătate, în proiectele sociale, dar și în cele culturale, recreative și de tineret.

470 MILIOANE LEI INVESTIȚII FINALIZATE – 153 KM DRUMURI JUDEȚENE REABILITATE ȘI MODERNIZATE

DJ 191D: Tusa – limită județ Cluj – 12,13 km, 69 milioane lei

DJ 108D: Crișeni (DN 1H) – Cehu Silvaniei (DJ 196) – 23 km, 72 milioane lei

DJ 109E: Rus – Buzaș – Lozna – DN 1H (Pod Ciocmani) – 34,5 km, 132 milioane lei

DJ 109: Dragu – limită județ Cluj – 0,6 km, 1,68 milioane lei

DJ 109P: Camăr – limită județ Satu Mare – 3,5 km, 11 milioane lei

DJ 109F: Fodora – DN 1C – 0,8 km, 1,92 milioane lei

DJ 108D: Cehu – limită județ Maramureș – 4,3 km, 7,15 milioane lei

DJ 110A: Guruslău – Archid – 13,7 km, 3,5 milioane lei (covor asfaltic)

DJ 108A: Bogdana – limită județ Cluj – 11,6 km, 53 milioane lei

DJ 108A: Loc. Bogdana – 2,3 km, 17,8 milioane lei

DJ 110: Măeriște – Doh – Dumuslău – Carastelec – 16,5 km, 22 milioane lei

DJ 109T: Ulciug – Maramureș – 2 km, 2 milioane lei

DJ 191C: Nuşfalău – Crasna – Aghireș – 28 km, aprox. 70 milioane lei

Punere siguranță podeț Carastelec – 0,675 milioane lei

DJ 110C: Consolidare pod în loc. Ileanda – 1,9 milioane lei

DJ 108S: Punere siguranță pod peste râul Someș, în loc. Rus – 5,4 milioane lei

314 MILIOANE LEI INVESTIȚII ÎN DERULARE

DJ191G: Crasna (DJ 108G) – Marin – Valcău de Jos (DJ 191D) – 11,6 km, 50 milioane lei

DJ191C: Zalău (Ortelec) – Creaca – 9 km

DJ109: limită județ Cluj – Dragu – Hida (DN 1G) – 15 km, 33 milioane lei

DJ 109F: Gâlgău – Poiana Blenchii – limită județ Maramureş – 2,6 km (căi de acces şi sisteme de colectare şi evacuare a apelor pluviale), 5 milioane lei

DJ 109R: DN 1G (Chendrea) – Gălpâia – Romita (DJ 108A) – 8,6 km, 40 milioane lei

DJ 108S: Zalha – Bezded – Cernuc – 10,4 km, 51 milioane lei

Punere în siguranţă pod peste Valea Şimişnei pe DJ108S, în localitatea Şimişna, 2,25 milioane lei

DJ 108A: Bogdana – Buciumi – Agrij – Românași (intersecție cu DN 1F) – 18,3 km, 64 milioane lei

INVESTIȚII ÎN SĂNĂTATE, MEREU O PRIORITATE – 59 milioane de lei investiții finalizate

Extinderea Ambulatoriului de Specialitate și dotarea cu angiograf: 12 milioane lei

Dotarea cu aparatură medicală modernă, inclusiv un mamograf 3D, a Ambulatoriului de Specialitate al SJU Zalău: 11,66 milioane

Extindere Unitatea de Primiri Urgențe UPU-SMURD: 24,56 milioane lei

Dotare cu aparatură medicală Secția Neonatologie pentru îmbunătăţirea programului de screening: 370 mii lei

Parcare cu 155 de locuri la Spitalul Județean: 10 milioane lei

Extindere Ambulatoriu și redeschiderea Spitalului din Cehu Silvaniei: 0,55 milioane lei

IMPLICARE SOCIALĂ

2 MILIOANE LEI – 26 de monumente istorice, din județ, au fost salvate prin programul Consiliului Județean Sălaj

5 MILIOANE LEI – 500 de persoane defavorizate din Sălaj – vârstnici dependenți, copii și adulți cu dizabilități, copii cu risc de abandon școlar, aflați în situația de risc

5 MILIOANE EURO – 10 case de tip familial înființate în Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei, Crasna, Mirșid, Var, Someș Odorhei și Inău, pentru 120 de copii instituționalizați.

FINANȚAREA SPORTULUI ȘI PERFORMANȚEI ÎN MASĂ

În aceeași perioadă, am sprijinit financiar 276 de proiecte sportive, recreative și de tineret derulate de asociații, fundații și culte religioase în întreg județul: tabere pentru copii, evenimente și competiții sportive, acțiuni recreative de masă,ateliere pentru dezvoltarea abilităților motrice și păstrarea meșteșugurilor tradiționale, cursuri și programe de formare.

Beneficiari sport de performanță: Handbal Club Zalău, ACS Academia de volei ”Marius Lazăr”, FK Krasna Crasna, Asociația Club Sportiv “Ringul sălăjan”, ACS Dani San, Handbal Club Sportiv “Dinamyc Zalău”, Asociația Sportivă Handbal Club ”Valeria Motogna” și Asociația Județeană de Fotbal Sălaj.

137 DE MILIOANE DE LEI PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚILOR DIN ȚARA SILVANIEI

Consiliul Județean Sălaj sprijină în mod direct proiectele de investiții ce vizează dezvoltarea comunităților locale.

Între anii 2021 și 2024, administrația județeană a distribuit 137 de milioane lei către cele 61 de primării sălăjene, din cota de 6% a impozitului pe venit.

Sprijinul financiar a fost mai apoi alocat de către unitățile administrative-teritoriale pentru proiecte locale precum: reabilitare de drumuri și poduri, înființarea sau extinderea rețelelor de apă și canalizare, reabilitări de școli și cămine culturale, racorduri la rețeaua de distribuție a gazului metan, construirea de capele mortuare, amenajarea de terenuri de sport, dar și pentru cofinanțarea proiectelor derulate din fonduri europene.

TURISM ÎN ȚARA SILVANIEI

Sălajul va dispune de o politică de marketing teritorial și branding, ce va asigura crearea și promovarea unei identități județene coerente, prin integrarea tradițiilor și a valorilor locale.

În călătoria sa inedită prin România, Charlie Ottley a poposit și în Țara Silvaniei, descoperind peisajele idilice, bogăția istorică și culturală, precum și gusturile autentice ale produselor locale.

Episodul de pe Netflix dedicat regiunii Crișana scoate în evidență câteva dintre comorile noastre turistice: Cetatea Bathory din Șimleu Silvaniei, Muzeul de Artă Populară ”Ligia Alexandra Bodea” și Castrul Roman de la Porolissum.

Cifrele, graficele și statisticile sunt instrumente credibile când vine vorba de a-ți prezenta un raport de activitate. Dar ele nu pot reflecta îndeajuns bucuria împlinirii unor deziderate comune. Pentru că fiecare din realizările acestor patru ani de mandat a stat sub semnul cooperării și colaborării, al muncii în echipă. În manualele de leadership apare adesea expresia – Munca în echipă este secretul care face ca oamenii obișnuiți să obțină rezultate neobișnuite. Iar eu am încercat (și în bună măsură cred că am reușit) să creez mai întâi cadrul unor relații bazate pe încredere și respect reciproc. Iar când ai baze solide, construite pe principii clare și raționale, poți privi spre viitor cu mai multă încredere.

La comanda Partidului Național Liberal, filiala Sălaj, executat de ZTV SRL, Cod AEP 21240015 Tiraj 700 exemplare