Dinu Iancu-Sălăjanu: Autostrada va aduce beneficii sălăjenilor și întregii regiuni

 

Secțiunea Nușfalău-Suplacu de Barcău a Autostrăzii Transilvania a fost deschisă circulației joi, 21 septembrie.

Toate oficialitățile prezente au vorbit despre importanța acestei investiții, atât din punct de vedere rutier, cât și din punct de vedere a dezvoltării zonelor limitrofe.

Odată cu inaugurarea acestui tronson de 13,55 kilometri, la nivel național a fost depășită borna de o mie de kilometri de drum de mare viteză (autostradă și drum expres).

“Investițiile în infrastructura rutieră, în infrastructura de sănătate și în educație sunt fundamentale pentru progresul oricărei comunități. Mă bucur că astăzi s-a dat în trafic un tronson de autostradă ce tranzitează județul Sălaj și care va aduce numeroase beneficii atât sălăjenilor, cât și întregii regiuni. Orice kilometru de autostradă, de drum național și județean construit sau reabilitat reprezintă o cărămidă la temelia Țării Silvaniei. Cu astfel de investiții într-o rețea rutieră modernă, care să deschidă noi oportunități, ne pregătim pentru viitor și ne aliniem regiunilor dezvoltate ale Uniunii Europene”, a declarat, în acest context, Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode, fost ministru al Transporturilor, a vorbit despre implicarea sa în acest proiect încă de la început. Primul pas în construirea acestui segment a fost făcut cu trei ani în urmă, la Marca, atunci când Lucian Bode a semnat contractul de proiectare și execuție a acestui segment de drum.

“Primii kilometri din Autostrada Transilvania care traversează județul Sălaj au fost dați, astăzi, în trafic. Cu acești kilometri a fost atinsă și borna de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză în România, un prag important, dar nu suficient.

Este vorba despre sectorul Nușfalău – Suplacu de Barcău, în lungime de 13,5 kilometri, al cărui contract de proiectare și execuție a fost semnat în urmă cu 3 ani, tot la Marca, în Sălaj, unde astăzi m-am aflat alături de președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, de primarul liberal al comunei Marca si alți primari de pe Valea Barcăului.

Proiectul Autostrăzii Transilvania este proiectul în care am pus mult suflet la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor, l-am deblocat, i-am accelerat implementarea, am închis la nivel de contracte cât mai multe dintre secțiuni și i-am asigurat finanțarea.

În anul 2020, guvernarea liberală a mizat pe investițiile în infrastructura de transport într-un context pandemic dificil, plin de restricții, iar rezultatele acestei viziuni pro-dezvoltare se văd astăzi în teren.

Mă bucur că proiectul Autostrăzii Transilvania își continuă parcursul implementării care trebuie să fie unul accelerat. Evoluția sa, de acum încolo, depinde foarte mult de implicarea autorităților care au de livrat cele mai rapide și eficiente soluții la provocările din teren.

Dezvoltarea României prin infrastructura de transport rămâne asul din mâneca guvernării, pentru că infrastructura de transport rămâne coloana vertebrală pe care se va ridica economic România.

Nu există ierarhii între proiecte, toate trebuie gestionate cu aceeași forță și responsabilitate pentru a închide cât mai curând marile coridoare de transport si de conectivitate cu Vestul Europei”, a spus Lucian Bode.