Stadiul lucrărilor executate de SC Pază Obiective și Intervenție SRL, din subordinea Consiliului Județean Sălaj, precum și programul lucrărilor viitoare au făcut obiectul întâlnirii pe care președintele Dinu Iancu-Sălăjanu a avut-o marți, 12 aprilie, cu reprezentanții companiei.

Zilele trecute, echipele societății Pază Obiective și Intervenții SRL, din subordinea Consiliului Județean Sălaj, au intervenit pe DJ 108F: Şimleu Silvaniei (DN 1H) – Cehei – Uileacu Şimleului – Măerişte – Moiad – Sărmăşag – Chieşd – limită jud. Satu Mare, dar și pe DJ 108R, pe traseul Vârful Meseș – Treznea – Agrij, unde s-au executat lucrări de toaletare, constând în tăierea și tocarea vegetației lemnoase din vecinătatea drumului.

“Consiliul Județean Sălaj administrează o rețea de peste 600 km de drumuri județene, tronsoanele pe care SC Pază Obiective și Intervenție efectuează lucrări de întreținere însumând circa 460 de kilometri. Pe întreagă această rețea rutieră trebuie să se circule în maximă siguranță și confort, motiv pentru acordăm o atenție sporită investițiilor în modernizarea și întreținerea tuturor drumurilor județene. Am convingerea că împreună cu echipele societății pe care o avem în subordine vom reuși să oferim sălăjenilor și celor care ne tranzitează județul condiții optime de trafic. Lucrările sunt în plină desfășurare și vor continua în baza unui plan bine stabilit, cu termene precise”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu.

În categoria activităților executate de SC Pază Obiective și Intervenție SRL intră toaletarea vegetației și cosirea ierbii din zona adiacentă drumurilor județene, refacerea marcajelor rutiere, montarea de parapete metalice și indicatoare rutiere, reparații de podețe, aducerea la profil a acostamentelor, lucrări forestiere.