Casa Județeană de Pensii Sălaj informează pensionarii și asigurații din sistemul public de pensii care vor să urmeze tratament balnear că i-au fost repartizate 82 bilete de tratament pentru sejurul care debutează în perioada 22-24 martie.
Biletele actuale sunt valabile pentru următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Moneasa și Geoagiu.
Biletele se pot ridica de la sediul Casei de Pensii Sălaj, de către persoanele care sunt în repartiție, începând cu data de 4 martie 2024, până în data de 8 martie 2024. Intervalul orar în care se pot obține biletele este de luni până joi, între orele 8.00 -14.00, iar vineri între orele 8.00-13.00.
”Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 3, alocate şi neridicate de către persoanele care au fost în repartiție, funcție de punctajul obținut în urma depunerii cererii, se face în perioada 12.03.2024 – 21.03.2024. Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile”, precizează Casa de Pensii Sălaj.
Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament.