Micii producatori veniti zilnic sau saptamanal in pietele agroalimentare ale Zalaului, Jiboului, Simleului, Cehului etc. care vand produse de origine animala trebuie sa se supuna unor noi reguli impuse de Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara. Printr-un ordin (nr.111/2008) aparut la sfarsitul lunii decembrie, micii producatori salajeni si nu numai vor trebui sa se inregistreze la Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Salaj, in vederea obtinerii „Documentului de inregistrare sanitar veterinara”. Numai ca acest document nu se obtine pe gratis. La depunerea cererii tip, producatorii trebuie sa achite o taxa in valoare de 10 RON pentru produsele primare (lapte crud, oua, miere, peste etc.) respectiv 300 RON pentru produsele procesate (produse lactate, produse din carne, etc) destinate vanzarii cu amanuntul pe teritoriul national. Desigur, noile reguli impuse taranilor vor duce la cresterea preturilor la produsele de origine animala pentru ca vor creste pur si simplu costurile. Dar ce nu se scumpeste la noi in ziua de azi? Dintr-o discutie avuta cu dr. Vasile Chindris, seful Serviciului Igiena din cadrul DSVSA Salaj, am aflat ca dupa noile norme, laptele se va vinde in recipiente de unica folosinta (?!) si nu in PET-uri, iar branzeturile vor fi ambalate si etichetate. Masura a fost luata pentru a preveni riscul contaminarii, iar taranii sunt obligati sa vanda produsele ambalate si etichetate numai in piete sau targuri autorizate, a explicat dl. Chindris. Discutand cu cativa comercianti din Piata agroalimentara din centrul Zalaului, am constatat ca ei nu sunt speriati de normele de etichetare, pentru ca nu necesita investitii usturatoare. „Taranii care au doua-trei vaci nu vor putea supravietui din cauza normelor impuse si poate ca e mai bine, pentru ca nu orice baba o sa vanda la colt de strada laptele la acelasi pret ca noi care platim taxa”, a incercat sa explice Ioan Ghiurutan din Pausa, unul dintre comerciantii de branzeturi. La… polul opus, unii cumparatori sunt nemultumiti pentru ca ^nu prea imi convine sa cumpar branza fara sa o gust inainte, deoarece nu stiu ce cumpar”, zice indignata Maria Sabou, pensionara din Zalau. Dl. Chindris sustine ca producatorul poate sa isi ambaleze produsele, dar sa aiba si o mostra din care potentialul cumparator sa guste. Normele impuse de ANSVSA intra in vigoare incepand cu 1 februarie 2009. Ce va fi, vom vedea!
Din februarie, produsele de origine animala trebuie ambalate si etichetate
Articole
În atenția clienților Companiei de Apă Someș S.A.
Comunicat de presă (12 decembrie 2024) Proces de modernizare a sistemului informatic integrat al Companiei de Apă Someș S.A. în luna Decembrie 2024 și Ianuarie 2025 În vederea efectuării unui proces de modernizare a sistemului informatic integrat, Compania de Apă Someș S.A Sucursala Zalău informează clienții despre următoarele modificări cu privire la operațiunile de avizare, contractare și efectuare plăți. Acestea vor fi afectate după cum urmează: Întreruperea temporară a activităților de contractare vizează atât solicitările depuse…
Mai mult...Evaziune fiscală de aproape două sute de mii de lei
Doi sălăjeni, un bărbat și o femeie, au fost trimiși în judecată de procurori, pentru o evaziune fiscală de aproape două sute de mii de lei. Bărbatul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, a înregistrat în contabilitate, spun procurorii, facturi fictive, pentru a scăpa în acest fel de plata unor obligații fiscale către bugetul de stat. Femeia este acuzată de complicitate la aceste fapte, petrecute în anul 2017. „S-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților…
Mai mult...