Pe fondul scumpirilor din ultima perioadă, taximetriștii sălăjeni solicită modificarea tarifelor practicate în prezent. Potrivit acestora, din 2019, când au fost fixate actualele tarife, s-au înregistrat majorări de preț de aproape sută la sută la carburanţi şi la asigurarea obligatorie auto.

Camera taximetriştilor din judeţul Sălaj a depus deja, la Primăria Zalău, o adresă prin care solicită aprobarea majorării tarifului maximal de distanță de la 3,5 lei/km la 7,5 lei/km.
Memoriul justificativ anexat solicitării a fost realizat ținând cont de cheltuielie materiale (carburanţi, amortizare, servicii auto – întreţinere, schimb de ulei, piese de schimb, anvelope, alte cheltuieli materiale), inspecţia tenhnică periodică (RCA, asigurare călători şi bunuri, verificare metrologică şi buletin de instalare, agreare RAR, impozit auto, taxa de aşteptare în staţiile taxi), salarii (atestat profesional, contabilitate, C.A.S., alte cheltuieli).

Raportat la ultima majorare a acestor tarife, respectiv perioada ianuarie 2019 – mai 2022, indicele de creştere a preţurilor de consum pentru mărfuri nealimentare a fost de 126,34%, potrivit Institutului Național de Statistică.
Tarifele în vigoare, aplicate în prezent în transportul public de persoane, bunuri şi mărfuri în regim de taxi în municipiul Zalău, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 230/2019, sunt de 2,5 lei/km -tariful minimal de distanţă şi de 3,5 lei/km -tariful maximal de distanţă.
Noul tarif maximal de distanță propus de Camera taximetriştilor din judeţul Sălaj este de 7,5 lei/km.
Potrivit legislației în vigoare, tariful de distanţă maximal se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local, pe baza propunerii fundamentate de către transportatorii autorizaţi, în urma consultării asociaţiilor profesionale reprezentative existente. De asemenea, tariful de distanţă poate fi stabilit pentru timp de zi şi pentru timp de noapte, iar tariful de pornire va fi egal cu tariful de distanţă (lei/km) aplicat.

Proiectul privind aprobarea modificării tarifelor pentru serviciul public de transport în regim de taxi pe raza municipiului Zalău a fost pus în transparență decizională, pe site-ul și la sediul primăriei. Eventualele propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare față de proiectul de act normativ propus se pot formula până în data de 18 iulie.