Șoferii care vor să redobândească talonul mașinii, duplicatul sau înlocuirea cărții de identitate a autovehiculului o vor putea face printr-o programare online sau telefonică la RAR. Este anunțul făcut de Registrul Auto Român.
Cum te programezi la RAR
Din 15 noiembrie, șoferii care au nevoie să obțină documente din partea RAR trebuie să acceseze site-ul instituției www.rarom.ro. Programarea se poate face online, la secțiunea programări, sau telefonic la numărul de call-center 021/9672.
„RAR vine în întâmpinarea clienţilor prin suplimentarea numărului de locuri disponibile în vederea programărilor, astfel încât intervalul de aşteptare să fie cât mai scurt”, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Introducerea sistemului de programări este menită să reducă timpii de aşteptare de la intrarea în curtea reprezentanţelor RAR până la preluarea vehiculelor de către inginerii de pe linie.