Dezvăluiri șocante făcute de Bianca Alexandra Lucaciu, eleva care a luat singurul 10 din județ la Bacalaureat

Eleva excepțională de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei a publicat pe facebook un mesaj în care denunță sistemul corupt, care descurajează performanța. Denunță nedreptățile tolerate de societate. Spune că festivitatea de absolvire a fost o urișă dezamăgire după ani de muncă, în condiții nu tocmai dintre cele mai fericite. Se ferește să jignească pe cineva în mod direct, dar colegii ei din Șimleu spun că totul a pornit de la faptul că fiica unuia dinte profesorii liceului, Marina Ungur, a fost și ea desemnată șefă de promoție, cu toate că Bianca a avut singura medie de 10 pe toți anii de liceu.

Scrisoarea Biancăi este mai mult decât un semnal de alarmă. Este scrisă și cu un talent literar desăvârșit. De altfel, eleva de 10 absolut din Șimleu a publicat până acum două cărți, semnate cu pseudonimul Cezara Mihail, și lucrează la o a treia carte. (Eduar Farcaș)

 „Gata. Azi mi-am făcut o promisiune. Nu mai tac. E momentul cel mai potrivit să spun ceea ce simt. E momentul să clarific câteva lucruri și să pun punct. N-am vrut să scriu despre asta. Am zis că e mai bine să o las moartă. Că asta e, se întâmplă. Că unii vor vedea unde au greșit și nimeni nu va mai suferi. Dar am auzit un lucru care m-a făcut să înteleg că noi, românii, avem o mare problemă – mentalitatea. Lumea e plină de nedreptăti și trebuie să mă obișnuiesc cu asta. și dacă nu vreau? Când au fost alegeri în toamnă, am strigat toti că vrem o altă Românie, una mai bună, lipsită de coruptie și de intrigi mânate de interesul personal al oamenilor care au ajuns în functii. Vedem toti ce se întâmplă în jurul nostru, dar nu avem curajul să ne opunem. Ne lăsăm duși de curent și asta este, ce-o fi, o fi. Eu una mă simt curajoasă. Vreau să înot împotriva curentului. și sunt sigură că fiecare dintre voi a simtit asta măcar o dată. E de ajuns. Nu mai vreau să mi se spună că trebuie să accept mizerii și nedreptăti doar pentru că așa vrea cineva. NIMENI nu poate să îmi impună absolut nimic. Nu am nevoie de lectii de moralitate sau de demnitate. Sunt responsabilă și, spre deosebire de altii, ÎMI ASUM toate alegerile pe care le-am făcut vreodată. Să nu ne mai ascundem după deget. Povestea festivitătii s-a zis pe la toate colturile din oraș. și, când azi mi s-a sugerat că ar fi indicat să o uit și să nu vorbesc despre ea, mi-a ajuns. Adică ar trebui să închid ochii pentru a n – a oară și să fac frumos, ca să arate bine. Să ne întelegem. EU IUBESC liceul în care mi-am petrecut 4 ani din viată. Iubesc peretii lui plini de tablouri vechi, cu texte literare. Iubesc holurile alea lungi și reci, iubesc dulapurile maro care sunt pe margini. Iubesc scările pe care am pășit ambitioasă și plină de visuri. Iubesc fiecare detaliu al școlii aceleia. Îmi respect până la cer și înapoi profesorii. Niște profesori extraordinari, care fac din vocatie ceea ce fac. Niște profesori care explică de 20 de ori dacă e nevoie, oameni care au mereu timp de elevii lor, oameni frumoși, deosebiti, cărora le pasă. Am ales acea școală pentru că mama mi-a garantat corectitudine și dascăli de exceptie. și de a doua chiar am avut parte. Fără profesorii extraordinari are au investit atât de multă încredere în mine, fără aceste persoane minunate, care îmi sunt atât de dragi, nu aș fi reușit absolut nimic. Ei au fost cei care au muncit cot la cot cu mine, pentru fiecare concurs. Mi-au explicat mereu unde am greșit, m-au certat când trebuia, mi-au dat sfaturi bune. Au văzut ceva în mine și mi-au spus cât de mândri sunt de mine. Mi-au răspuns întotdeauna la întrebări și au predat atât de bine, că nu am avut nevoie de o singură oră de meditatii. Așa că dragi profesori, VĂ MULTUMESC din tot sufletul! Să vă dea Dumnezeu o viată fericită și elevi care să vă aprecieze așa cum meritati! Mă înclin înaintea voastră și a profesorilor pe care i-am avut în gimnaziu. Bucurati-vă împreună cu mine de acest succes, pentru că fiecare dintre dumneavoastră și-a adus contributia! Nimeni nu vă poate contesta valoarea ca dascăli! Nu este un secret pentru nimeni faptul că am muncit enorm. Liceul acela a fost sufletul meu, mă luptam mereu să demonstrez că acolo se face școală. și așa și este. Se face școală, conditia e să vrea ELEVUL. Că profesorii fac tot ce le stă în putintă. Când am intrat acolo, mi-am spus că o să lupt atât de mult, încât liceul o să aibă renumele pe care îl merită când voi termina clasa a XII-a. Am participat la toate concursurile la care am avut timp să merg. Am luat 30 de premii în 4 ani – 16 premii pe podium la judet, 3 mentiuni la judet și 11 premii la etapele natio-nale. și mereu eram mândră când auzeam numele liceului la premiere. Simteam că visul meu se va îndeplini. Când am terminat clasa a VIII-a, am avut media generală 9.99, dar nu am fost șefă de promotie. și abia atunci mi-am dat seama ce mult înseamnă să ai ocazia să vorbești în numele unei întregi generatii. Mi-am promis că voi termina liceul cu 10 și mi-a reușit. Nu a fost ușor. Eu nu am copiat la teze și teste ca unii. Nu am avut nevoie să îmi fac poze pe telefon ca altii. AM ÎNVăTAT! Dincolo de orice, am fost nevoită să înteleg că asta e. Unii au voie să copieze și n-am ce face. Mi-am văzut de drumul meu. Am ignorat răutătile gen „Să o tragi pe Bianca de păr când îi dai florile” pe care le scorneau unii. Replica e de la prima lansare de carte. Pe care am făcut-o tot la liceu, ca o multumire adusă profesorilor. Dragi tineri care sunteti în clase mai mici, vreau să învătati ceva din tot ceea ce scriu aici. Am îndurat multe. Mutre, bârfe, rahaturi, toate din cauză că ete na, mi-am permis să fiu altfel. Îmi cer scuze că nu am mers pe la majorate să mă îmbăt. Îmi cer scuze că nu am copiat. Îmi pare rău că mi-am permis să am valori morale și să nu sabotez. Îmi cer scuze că vreau mult de la mine, că prefer să am prieteni sinceri, oameni cu coloană vertebrală, care spun lucrurilor pe nume și își doresc ceva de la viată. Îmi cer scuze că nu fac compromisuri doar pentru a fi pe placul unora, că nu mă adaptez patului lui Procust. Îmi cer scuze că am ajutat chiar și persoanele care nu meritau, atunci când veneau smiorcăindu-se. Îmi cer scuze că nu am dat replici urâte, doar pentru că nu voiam să jignesc. Le-am înteles pe toate, până la un punct. Dincolo de problemele personale pe care le aveam, dincolo de dificultătile materiale cu care mama mea abia mai răzbea, am găsit de undeva resurse să merg înainte. Dumnezeu mi-a dat putere, mama mea m-a crescut să fiu o învingătoare. N-am lăsat nimic să mă afecteze. Îmi spuneam că va veni ziua în care toate astea vor merita. Festivitatea. Credeam că 29 mai e acea zi. Însă nu știam că mi se pregătise o surpriză. și am fost pusă în fata faptului împlinit. Nu mă așteptam. Aveam o droaie de premii, aveam media generală 10, mă implicasem în activităti extrașcolare, proiect european. Dar nu aveam numele care trebuia. Nu contest valoarea nimănui. Am avut ocazia să cunosc oameni inteligenti și ambitioși, care au avut rezultate bune. Însă mi-am pus sufletul în tot ceea ce am făcut. Rezultatele pentru care m-am luptat au dus numele liceului peste tot. și voiam să simt că munca mea nu a fost în zadar, că au înteles de ce am luptat atât de energic. stop_coloana Credeam că voi auzi un multumesc sincer, că mi se vor recunoaște meritele. În schimb, m-am simtit umilită, trădată. Unii au preferat să facă pe altcineva să se simtă bine, chiar dacă știau că asta m-ar afecta. Nimic nu a mai contat. Eu eram doar Lucaciu. și atât. Fata mamei. Din nou. Scuze că am un nume neimportant. Eu sunt aia… Tâmpita aia care nu dormea noptile și învăta de rupea cartea. Fraiera aia care s-a chinuit să termine cu 10, sperând să facă un discurs emotionant, să multumească profesorilor și părintilor. Am fost dată la o parte cu piciorul. Am jucat rolul de figurant într-o scenetă ieftină. Într-un spectacol care a fost astfel regizat încât să fie închinat cuiva. Cei care au permis să se întâmple asta… nu au înteles. Pentru mine, conta. Voiam să simt că atunci când suferi și lupti indiferent ce obstacole ti se ivesc, vine răsplata. În momentele grele, învătam pentru că știam că doar așa pot răzbi în viată. Le-aș cere doar atât – un mic exercitiu de imaginatie. Ce ziceti de un tată care te hărtuiește și îti spune că nu o să reușești oricum nimic în viată și zile în care nu ai bani de pâine? Nu mi-e rușine de nimic din astea. Dar m-am confruntat cu ele. Zi de zi. În timp ce aveam concursuri, în timp ce trebuia să dau teste. Ati văzut vreodată pe mine că nu am dormit noaptea? Sau că am avut coșmaruri? Nu. Pentru că am luptat. Nu m-am smiorcăit. Am mers la școală chiar dacă aveam coșmaruri și nu dormeam noaptea. și am zâmbit, am muncit, am avut un cuvânt bun pentru oricine. Am mers la școală, deși eram tratată într-un anumit fel de unii care erau… cum erau. și acum, după ce știti pe scurt în ce conditii am învătat, mai ales înainte ca mama să se recăsătorească, sper că mai puteti fi satisfăcuti de ceea ce ati făcut. După atâtea lovituri de la viată, v-ati băgat piciorul în munca mea. MULȚUMESC! Doar că rana din suflet nu s-a vindecat. Vreau doar să vă întreb, domnule, dacă a meritat. Vreau să îmi spuneti cum v-ati uitat în ochii profesorilor mei. Cum ati îndrăznit să înfruntati privirea lor acuzatoare. Mi-ati luat bucuria! Nu am putut să mă bucur de festivitate. Mi-ati furat un drept pe care mi-l câștigasem prin lacrimi și dând din coate. Îi multumesc lui Dumnezeu că lucrările s-au corectat în alte judete. Comentariile gen „n-ar fi luat 10 dacă ar fi corectat zălăuanii” nu își au sensul. O lucrare de 10 e o lucrare de 10. Mai luasem 10 pe o lucrare corectată de profesorii din Zalău și în a 8-a. Dar m-am bucurat pentru că am avut garantia că totul se va desfășura corect. și rezultatele au demonstrat asta. Două sutimi au însemnat câteva locuri bune în ierarhie, nu-i așa? Am tăcut 4 ani, nu am vrut să răspund, dar e prea mult. Când nici 10 la bac nu îmi atestă valoarea, nu știu ce ar mai putea să o facă. Când sunt încă privită de parcă aș fi în plus, când mi se spune că nu meritam 10, îmi ajunge. Așa că… îndoiti-vă în continuare. Găsiti scuze, domnule, pentru cei pe care i-ati protejat și ridicat în slăvi. Mă lipsesc de declaratii date din complezentă. și dacă ati vrut să vă răzbunati pentru faptul că mama a avut suficient tupeu pentru a vă înfrunta când preda acolo, v-a reușit. Asta până ieri. Am scris toate aceste lucruri pentru că simt că înnebunesc. Le-am tinut doar pentru mine. Nu am vrut să jignesc. Dar când mi se spune să tac și să nu fac din asta o polemică, uite că fac. Fac ce vreau eu, nimeni nu poate să îmi bage pumnul în gură. Sunt liberă! și e timpul ca unii să își asume abuzurile de care se fac vinovati. Nu poti să calci în picioare pe cineva și să te aștepti să tacă dracului. Multi n-au înteles nimic din ceea ce am făcut eu acolo, în acel liceu. Dar copiii aceia care m-au aplaudat în careuri, an de an, au priceput. Lor mă adresez. Indiferent de clasa în care sunt și de școala în care învată. Dragi colegi, experienta mea trebuie să fie un semnal de alarmă pentru voi. Am vorbit și eu cu tinerii din generatiile precedente. și altii au pătit ca mine. Unii, ca mătușa mea, nici nu apar pe lista cu șefii de promotie. Dar nu au ripostat. Pentru că li s-a spus că n-are rost, că nu o să se schimbe nimic. Dar domnule… cine v-a dat dreptul să le luati meritele??? Cine v-a dat dreptul să le retezati aripile? Cine? E momentul să nu mai acceptăm aceste lucruri. E MOMENTUL S} SPUNEM – STOP șI DE LA CAP}T! M-am săturat. A fost de ajuns. Nu meritati să luati note mai mici doar ca altii să fie scoși în fată. Nu meritati să vi se impună limite doar pentru că nu vă cheamă cum trebuie. Să nu lăsati pe nimeni să vă calce în picioare. Eu am făcut-o și nu m-a ajutat cu nimic. Am suportat cu demnitate toate și la final, unii au crezut că o să le și multumesc pentru ce au făcut. Toti ati fost nedreptătiti măcar o dată, pentru ca altii să iasă în fată. Dacă nu ati avut puterea să spuneti nimic, vă rog să o faceti de acum înainte. Plec împăcată. Am dat tot ceea ce a fost mai bun în mine. Doar pentru că nu a contat pentru dvs., nu înseamnă că nu a contat pentru mine. Nu mai vreau să văd nedreptăti. Doar atât cer. Gânditi-vă la sufletele acelor copiii care cresc auzind – „N-ai cum să reușești!”. Toti cei care acceptati nedreptatea, care credeti că ăsta e sistemul și n-ai ce face, sunteti vinovati de suferinta copiilor care nu au altă șansă de realizare decât școala. și le-o luati și pe aia. Că nu îi cheamă cum trebuie. E momentul să pun punct. Nu mai pot să tac. Îmi provoacă suferintă. Sper doar atât – că nimeni nu va mai trăi ce am trăit eu. și că nimeni nu va mai accepta coruptia. Fac parte din generatia aceea care vrea o altă Românie. Una mai bună. și nu vreau să mă obișnuiesc cu cea de acum. Că aș ajunge ca altii – aș tolera-o. și chiar dacă nu pot schimba nimic, chiar dacă sunt prea mică, măcar știu că am încercat. și dacă mi-ati luat bucuria festivitătii, nu vă las să mi-o luati pe cea a reușitei recente. Niciun comentariu răutăcios nu mă mai poate afecta. Le-am auzit chiar pe toate. Le multumesc oamenilor care au crezut în mine: domnul primar, Septimiu Țurcaș, care a fost cinstit și nu a acceptat nicio presiune, doamna director, Liliana Câmpan, profesorii mei, familia și prietenii. Colegii din școală și de generatie, care mi-au scris mesaje și mi-au spus că i-am făcut să creadă că oricine poate reuși. Exact asta îmi doream. Să întelegeti că oricine poate zbura cât de sus vrea! V} MULTUMESC! Voi ati reușit să-mi dati puterea de a zâmbi și atunci când am simtit că nu mai are niciun sens. Vă multumesc că ati fost alături de mine când mi-a fost greu! Vă port în suflet și în gând!”.