A venit la redactia ziarului nostru profesorul Mihai Curea, cel care timp de doua decenii si jumatate a fost directorul taberelor scolare ale judetului. Profesorul s-a aratat extrem de indignat pentru faptul ca Tabara scolara Mesesul, care era inclusa in circuitul taberelor nationale, a ajuns in paragina, fara ca nimanui sa-i pese. Curea sustine ca s-au cheltuit sume enorme pentru amenajarea taberei si acum totul se duce de rapa: s-au distrus cabanele, s-au furat sobele, a disparut tabla de pe acoperis, s-au smuls cablurile electrice.

Din arhivele taberei
Cu vreo 70 de ani in urma, mai exact in anul 1939, Societatea Invatatorilor Salajeni a construit un imobil aproape de varful Meses, cu contributia baneasca a membrilor ei. Avea destinatia de casa de odihna pentru sindicalistii din invatamantul judetului si familiile lor.Cladirea avea 30 de locuri de cazare, o cantina, spatii de re-creere, iar in jurul ei societatea detinea un teren in suprafata de 2,82 hectare. In anul 1940, casa de odihna a invatatorilor a fost confiscata de unguri, iar in 1945 a trecut in proprietatea statului roman. In anul 1969, dupa reinfiintarea judetului Salaj, imobilul din varful Mesesului a fost transformat in tabara scolara „pentru sanatatea cadrelor didactice si a elevilor”. In perioada care a urmat aici s-au facut mari investitii si tabara s-a extins. Au fost aduse din judetul Covasna trei cabane din lemn cu spatii de cazare pentru 15 copii fiecare, s-a mansardat cladirea veche din caramida, creandu-se inca 30 de spatii de cazare, au fost amenajate doua terenuri de sport, o popicarie, spatii de joaca, o sala de lectura. In fiecare serie aici puteau fi gazduiti 120 de copii. Veneau aici, atrasi de frumusetile muntelui, scolari si din cele mai indepartate judete, din Constanta, Tulcea, Braila, Ialomita etc. In anul 1990, cand a inceput marea lichidare, Tabara Meses a fost trecuta in administratia Inspectoratului Scolar Salaj, dar inspectoratul nu a putut-o mentine la stan-dardele dinainte de 1989. In anul 2004, tabara a fost transferata la Autoritatea Nationala pentru Tine-ret, autoritate care a dat-o in adminstratia Directiei Judetene pentru Tineret, institutie care in 2010 a devenit Directia Judeteana pentru Sport si Tineret, cu intentia ca tabara sa fie un centru de cantonament pentru sportivi. Numai ca n-a fost nimic de asta. Lipsa oricarei responsabilitati, lipsa unui strop de suflet a facut ca tabara sa devina un loc pustiu, cu cladiri fara utilitate.

Pe aici a trecut…tornada
Ne-am deplasat la fosta Tabara Scolara Meses. Pe drum ne-am intalnit cu cativa oameni ai locului, care ne-au descris cu jale situatia in care se gasesc cladirile, asaltul tiganilor in cautarea fierului vechi, distrugerile provocate de hoti. Ajunsi la fata locului am co-nstatat ca oamenii aveau dreptate. Mare dreptate. De pe trei acoperisuri a fost furata tabla, cel putin 80 de metri patrati. Sticla din geamuri e sparta, cateva usi lipsesc, tavanele, de atata umezela, au cazut pe suprafete mari. Sobele de teracota au fost distruse. Li s-au furat usitele si cuptoarele. Balariile au napadit cladirile, popicaria este distrusa, sala de mese la fel. Intr-o incapere a luat nastere un munte de saltele putrezite. Baza sportiva este imburuienata, iar portile au inclinatia Turnului din Pisa. Undeva intr-un colt de incapere o pancarta terfelita ne intampina ironc cu „Bine ati vent in Tabara Scolara Mesesul!” E jalnica privelistea…

Una sustine directorul Adrian Farcas…
L-am contactat pe Adrian Farcas, directorul executiv al Directiei Judetene pentru Sport si Tineret Salaj, pentru a afla ce are de gand cu investita de pe Meses care se prapadeste sub ochii nostri. Adrian Farcas a declarat pentru „Graiul Salajului” ca in 2011 Liga sindicatelor din invatamant a intentat proces institutiei pe are o conduce pentru obtinerea Taberei de pe Meses. „Ei pretind ca unitatea este a lor. Chiar acum ma aflu la tribunal pentru judecarea unui recurs al nostru. Recursul l-am facut in urma hotararii judecatoresti din 26 februarie 2013, prin care Judecatoria Zalau i-a dat ligii sindicatelor castig de cauza. Nu am asistat la dezbaterea recursului pentru ca am sosit prea tarziu. Dar indiferent de rezultat eu voi respecta decizia instantei”, a precizat Farcas. Intrebat de ce nu a facut investitii la tabara, directorul executiv a spus ca situatia era incerta, datorita procesului. Si apoi Farcas recunoaste ca nici nu au prea existat fonduri, mentionand ca si daca castiga procesul „tot nu avem bani pentru a face utila tabara”

…alta liderul de sindicat Eusebiu Lehene
Liderul Ligii sindicatelor din invatamantul salajean, Eusebiu Lehene, afirma ca a castigat tabara Meses prin Hotararea definitiva si irevocabila a Curtii de Apel din Cluj din 21 mai 2013. El spune ca nu a fost redactata motivatia, dar dupa ce va primi hotararea Curtii va forma un comitet de administrare care va stabili ce destinatie vor lua cladirile de pe Meses. Liderul sindical ar vrea sa fie acolo, in varf de munte, o casa de odihna pentru sindicalistii din invatamant si eventual un centru de formare profesionala. Intrebat de unde va avea fondurile necesare pentru reablitarea imobilelor, Lehene n-a vrut sa ne divulge secretul, si chiar asa s-a si exprimat.
Pana va fi trimisa motivatia sentintei, pana se va forma comitetul de administrare, pana se vor procura fondurile, va trece multa vreme. Suficienta pentru a fi distrusa in totalitate Tabara Scolara Mesesul