Incepand cu data de 9 ianurie 2020, ocuparea prin detasare a posturilor vacante sau temporar vacante din institutiile si autoritatile publice, indiferent de sistemul de finantare si subordonare, se poate realiza numai cu personal angajat in institutii si autoritati publice.
Astfel, detasarile care nu indeplinesc aceste conditii inceteaza de drept, se arata in OUG nr. 1 din 2020.
Exceptie: in cazul Ministerului Afacerilor Externe, detasarile in curs care nu indeplinesc conditiile prevazute mai sus inceteaza pana la data de 31 august 2020, termen pana la care MAE organizeaza concursuri pentru ocuparea posturilor astfel vacantate.
Detasarile de personal din cadrul institutiilor de aparare, ordine publica si securitate nationala la institutii si autoritati publice se fac numai pentru misiuni, in acord cu competentele si interesele legitime ale institutiilor cedente, conform OUG 1/2020.
Detasarea se refera la schimbarea temporara a locului de munca, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrari in interesul acestuia.