Spre Cluj s-a circulat ieri cu mare dificultate, iar în Zalău cu mare atenție
Cu toate asigurările din partea autorităților responsabile cu deszăpezirea că sunt pregătite și că nu vor fi probleme, ieri dimineața Sălajul a fost în mare încurcătură din cauza zăpezii. Drumul European 81 a fost foarte greu practicabil de la Zalău spre Cluj-Napoca. La primele ore ale dimineții, drumul era complet alb, plin de zăpadă. Autobuzele de transport persoane pe ruta Cluj Napoca – Zalău – Satu Mare și Zalău – Cluj-Napoca au avut întârzieri de peste 30 – 40 de minute. La ora 7.00, pe porțiunea Românași – dealul Topa Mică a fost o singură mașină cu lamă și aruncător de material antiderapant care curăța drumul. Pe masivul Meseș situația a fost ceva mai răsărită în ceea ce privește numărul de utilaje care se chinuiau să deszăpezească carosabilul.Patru mașini “patrulau” ieri dimineață pe Meseș. Cu rezultate slabe, însă. În curbele deosebit de periculoase materialul antiderapamnt ori nu a ajuns, ori nu a putut fi împrăștiat. Carosabilul “sclipea” din cauza gheții. În curbe, șoferii trebuiau să reducă viteza chiar și până la 10 kilometri pe oră. Au fost însă și mijloace de transport care au patinat în curbele Meseșului, având dificultăți majore atât la urcare, cât și la coborâre, pe ambele sensuri de mers. Pe drumul înzăpezit au patrulat nu mai puțin de patru mașini de poliție, cunoscute de public drept “radarele Logan MCV”.
Nici drumurile din Zalău nu arătau grozav ieri dimineață. Din cauza faptului că drumul spre Ortelec, cu precădere pe panta numită popular “Dealul Ortelecului”, nu s-a împrăștiat material antiderapant, una dintre cursele Transurbis care circulă pe linia 11 Brădet – Ortelec a avut mari dificultăți la urcare. Șoferul autobuzului s-a zbătut zece minute ca să reușească să urce dealul, deoarece autobuzul patina. Șoferii au circulat și aseară cu multă prudență, inclusiv pe bulevard, din cauza zăpezii, conștienți că frânarea în aceste condiții nu este eficientă. stop_coloana
Poliția din Creaca a amendat firma Dralu pentru că nu a deszăpezit drumul
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Creaca au amendat firma SC Dralu Zalău pentru că nu și-a făcut treaba pe Drumul Județean 108A, pe care a uitat să-l deszăpezească, chiar dacă firma a primit suma de 81.600 de lei de la Consiliul Județean în acest scop. “A fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 2.047,5 lei, conform articolului 105, punctul 28, din OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, firmei de deszăpezire, care nu a luat măsuri pe DJ 108A, între localitățile Creaca și Jibou”, ne-a transmis printr-o adresă Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj.
Referitor la alte sancțiuni privind neîntreținerea drumului public, în anul 2015 au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale, în sumă de 7.405 lei. O sancțiune a fost aplicată administratorului drumului public (n.r. – Consiliul Județean Sălaj) de polițiștii Postului de Poliție Ileanda, în valoare de 2.205 lei, iar celelalte două, în sumă de 5.200 lei, au fost aplicate de polițiștii Postului de Poliție Plopiș firmelor care executau lucrări la intersecția DJ 108 E cu strada Măgura, în comuna Plopiș, ne-a mai spus Maria Cristea.
Urmează zile ploioase
După ce în ultimele zile a nins binișor, iar stratul de zăpadă a ajuns la zece centimetri în unele zone din județ, aversele vor continua și în zilele următoare. Pentru astăzi, meteorologii anunță o minimă de minus șase grade, însoțită de averse pe alocuri. Sâmbătă, vremea se va încălzi, temperaturile menți-nându-se peste zero grade. Și pentru ziua de sâmbătă sunt probabile averse. Duminică, maxima zilei va atinge chiar și șapte grade, însă va fi ploaie. Și luni și marți temperaturile vor fi de până la 6 grade, însă nu vom scăpa de ploi.