Despre război

 

Ziua bună, dragi cititori!

În perioada pandemiei am înțeles că lumea noastră telurică este un loc incert și că viața este doar o sclipire de moment. După o perioadă de bine, în care ne-a scăzut imunitatea la dificultăți, ne-am conștientizat fragilitățile, vulnerabilitățile și dependențele.

Ne aflăm acum înconjurați de o altă provocare: cea a războiului. Această stare de profund conflict ne arată cât de ușor se pot frânge toate în jurul nostru, cât de înșelătoare sunt iluziile și persoanele de care ne-am agățat speranțele și cât de nestatornice sunt bunurile de care ne-am legat existența și sensul.

Războiul este o realitate cu care trebuie să ne obișnuim. El a existat de când îi lumea și va continua să existe până la finalul ei. Omul, la originea sa, nu a fost creat pentru război, nici pentru violență, ci pentru armonie și pentru viață. Cauza generatoare a conflictelor a fost mereu natura decăzută a omului ahtiat după avuție, putere și dominație.

Războiul de astăzi ne amintește sub constrângere de starea lumii în care trăim și pe care, în perioada prosperă de dinainte, începusem să o uităm. Este necesar să ne trezim din utopii și să începem să vorbim despre realități.

Această perioadă ar trebui să fie un imbold pentru a deveni mai sensibili, mai buni, mai virtuoși. Este important să încurajăm pacea și să nu instigăm la conflicte suplimentare în urma cărora consecințele vor fi și mai dezastruoase pentru omenire.

Va căpăta amploare acest război? Nu știm. Ceea ce este esențial este ca acest context actual să nu ne domine mintea și să ne găsească împăcați cu Dumnezeu. Dumnezeu rămâne singura statornicie, permanență și certitudine în vremurile tulburi pe care le traversăm. Atâta timp cât El nu va deveni fundamentul vieții noastre, lumea va continua să trăiască într-o pace aparentă, iluzorie.

Vă împărtășesc câteva gânduri ale scriitorului și profesorului universitar C.S. Lewis, care se întreba retoric cum este esențial să trăim într-o epocă a vicisitudinilor:

”Păi, așa cum am trăit în secolul al XVI-lea, când ciuma vizita Londra aproape în fiecare an, sau așa cum am fi trăit într-o epocă vikingă, în care ar fi putut apărea oricând năvălitorii din Scandinavia; sau, într-adevăr, așa cum trăim deja într-o epocă a cancerului, a paraliziei, a raidurilor aeriene, a accidentelor feroviare, a accidentelor de mașină.

Este treaba noastră să trăim după propria noastră lege, nu în frici: să urmăm, în privat sau în viața publică, legea iubirii și a cumpătării chiar și atunci când par a fi sinucigașe, și nu legea concurenței și a acaparării, chiar și atunci când par a fi necesare pentru propria noastră supraviețuire. Căci face parte din legea noastră spirituală să nu punem niciodată supraviețuirea pe primul loc: nici măcar supraviețuirea speciei noastre. Trebuie să ne antrenăm cu hotărâre să simțim că supraviețurirea omului pe acest pământ, cu atât mai mult a propriei noastre națiuni, culturi sau clase, nu merită avută decât dacă poate fi realizată prin mijloace onorabile și milostive.

Nimic nu este mai probabil să distrugă o specie sau o națiune decât o determinare de a supraviețui cu orice preț. Cei cărora le pasă de altceva mai mult decât de civilizație sunt singurii oameni prin care civilizația ar putea fi conservată. Cei care doresc cel mai mult Raiul au slujit cel mai bine Pământului. Cei care îl iubesc pe om mai puțin decât pe Dumnezeu fac cel mai mult pentru om.”

Să reflectăm împreună! Toate cele bune!