Ideea pregnanta a Evangheliei de azi, purtarea de grija a Creatorului pentru toate fapturile Sale, este invesmantata de Mantuitorul Hristos intr-o preafrumoasa asemanare din natura: „Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?!” O minunata invatatura mantuitoare de suflet, ce ne incanta inima, care ne aduce aminte de spusa lui Nicolae Iorga: „ca un gand sfant in haina poeziei e ca o icoana imbracata in argint”.
Noi, cei de azi, care ne-am ridicat prin stilul de viata, avansand din punct de vedere material, trebuie sa cunoastem si astfel de trebuinte decat cele exclusive egoiste, daca ne gandim la suflet, la mantuirea si fericirea lui.
La prima din cele trei ispitiri ale Mantuitorului in pustie: „De esti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea sa se prefaca in paini!”. Iisus a dat o riposta, incarcata de semnificatii, pentru toate vremile: „Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu!” (Mt. 4, 4). Desigur ca aici „cuvantul” nu sta in opozitie cu „painea noastra cea de toate zilele”, pe care o cerem in rugaciunea domneasca, ci doar o depaseste: exista si o foame si o sete dupa Dumnezeu, bine si frumos, o sete si o foame la fel de mistuitoare ca si cea trupeasca. Aici vine vorba si de painea transfigurata, pe care Hristos ne-o ofera: „painea cea vie, care s-a pogorat din cer” (In. 5, 51).
Asadar, retinem din Evanghelia de azi ca exista viata cu trebuintele sale firesti: dar mai exista si „poezia vietii” cu saltul ei spre cele spirituale, pe care, de asemenea, trebuie s-o cultivam, ca sa nu cadem in acea exclusivista numai prin ce vom manca, ce vom bea sau cu ce ne vom imbraca, spre care Mantuitorul zice ca se straduiesc paganii (Mr. 6, 31-32).
In concluzie, din toate acestea, ni se impune cumpana dreapta: echilibrul indicat de un mare si sfant dascal al Bisericii: „De vrei sa fii drept, da fiecarei parti din tine, adica sufletului si trupului, cele de care sunt vrednice” (Maxim Marturisitorul).
Urmarile acestor consideratii pentru viata noastra morala? Foamea spirituala, care constituie si cultiva in noi poezia vietii, pretinde asa-numita „privire la cele inalte”, care ne ridica destinul deasupra nivelului biologic. Asa cum se incheie Evanghelia de azi: „Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Mt. 6, 33).

Post Views: 69