Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității, împreună cu polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cei ai Biroului pentru Protecția Animalelor, cei si Serviciului de Ordine Publică, cu sprijinul criminaliștilor și al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat, joi, 28 septembrie, 10 percheziții domiciliare, la sediile sociale și la punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din mai multe localități din județul Sălaj, în cadrul a șase cauze penale.
În urma perchezițiilor efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale a persoanelor bănuite de evaziune fiscală, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea cercetărilor, diverse documente contabile și echipamente tehnice necesare administrării probatoriului în cauză, prejudiciul urmând a fi stabilit ulterior.
În cauză, au fost întocmite dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.