Derby zonal pe semicercul zălăuan
Situată pe loc de baraj cu șase etape înainte de finalul sezonului, HC Zalău va încerca să obțină cât mai mult din ultimele dueluri ale campionatului pentru a evita barajul, având în vedere că există, în continuare, șanse matematice.
Confruntările dintre HC Zalău și Minaur Baia Mare au fost considerate întotdeauna printre cele mai importante dueluri zonale din Liga Națională. Chiar dacă Baia Mare are un lot mai valoros, Zalăul s-a remarcat în multe partide printr-o apărare agresivă și un joc bun în defensivă, ceea ce pot reprezenta factori importanți și în jocul de sâmbătă.
Publicul zălăuan s-a mobilizat întotdeauna în astfel de partide și poate fi al optulea jucător și în disputa de sâmbătă, pentru a-și conduce favoritele spre victorie. Un succes al echipei pregătite de Gheorghe Tadici ar fi ca o „gură de oxigen” în acest moment.
În turul de la Baia Mare, maramureșencele s-au impus cu 30 – 24, iar în ultima partidă de la Zalău scorul a fost egal, 25 – 25. Băimărencele ocupă locul șapte înaintea disputei de la Zalău, cu 15 puncte, în timp ce HC Zalău se află pe penultimul loc, cu 4 puncte.
Meciul dintre HC Zalău și Minaur Baia Mare este programat sâmbătă, la ora 18:00, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Biletele pentru acest joc se pun în vânzare vineri, 13 martie, în intervalul orar 15:00 – 16:00, și sâmbătă, începând cu ora 16:00. Prețul unui bilet cu loc este de 10 lei.
Programul complet al etapei: Gloria Bistrița – Rapid București, Universitatea Craiova – Rapid București, CSM Galați – CSM Slatina, CSM Corona Brașov – HC Dunărea Brăila, HC Zalău – Minaur Baia Mare, CSM Târgu Jiu – CSM Râmnicu Vâlcea.
