Denuntul unui fost elev de elita de la CNS

Dan Cristian Vulpe, unul din fostii elevi de elita ai Colegiului National "Silvania " Zalau, in prezent student in anul II la Facultatea de Filosofie din cadrul universitatii Bucuresti, denunta intr-o postare pe Facebook experientele mai putin placute de pe vremea cand era elev al acestui colegiu de prestigiu. 

rn

Cristian Vulpe nu este un elev oarecare al liceului. “n 2014 a
castigat medalia de aur la Olimpiada Internationala de Filosofie, desfasurata la Vilnius, Lituania.
Cristian Vulpe a participat luni la deschiderea de an scolar de la CNS, alaturi de sora sa, eleva in clasa a IX-a la acest liceu. Iar revederea colegiului si a dascalilor pare sa ii fi deschis "rani adanci", despre care tanarul vorbeste cu detasare.in mesajul sau postat pe facebook luni, 11 septembrie.

rn

Vorbe goale din partea conducerii CNS,
asemanat cu o institutie de disciplinare

rn

"Dimineata, la festivitatea de deschidere a noului an scolar, domnul director al liceului unde-am studiat, si a carui boboaca este acum sora mea mai mica, a dat curs unui gest, cu care eu, cel putin, nu am fost obisnuit (din cate îmi amintesc): si anume, sa-i premieze în curte, acum, la început de an, pe cei care au avut rezultate excelente în anul precedent. Daca tot e rost de surprize placute, as vrea si eu sa-i premiez pe stimatii organizatori ai festivitatii, cu cateva ganduri din inima. Nu mi-am dezvoltat acest reflex de a ma exprima în problemele cat de cat serioase pe facebook, dar azi simt nevoia sa fac asta, dintr-un impuls-mancarime care ma zgandare, si de care trebuie astfel sa ma ocup.
În primul rand, mi se pare foarte trist ca liceul tau, si în principal spatiile lui exterioare unde elevii îsi petrec pauzele, sa nu se fi schimbat aproape deloc de pe vremea cand parintii tai erau adolescenti. Sa fie acelasi bloc mare si gri de beton, care sa îl inspire mai degraba pe Cristi Puiu sa faca un film de Palme d Or , decat pe-un elev sa iasa afara la o gura de aer. În fine, de fapt ceea ce a fost, pentru mine, cu-adevarat deconcertant, a fost modul în care conducerea scolii – si scumpii ei asociati de pe la inspectorat, primarie etc., au reusit sa bata campii mult si bine de la tribuna, si sa livreze acelasi discurs obosit de veacuri, cu care, de data aceasta, tin sa spun ca sunt foarte obisnuit.
Cel mai des folosite cuvinte au fost: parteneriat, performanta, excelenta, cooperare. Am înteles, în sfarsit, ca fostul meu liceu este un fel de vending machine (adica masinuta de-aia de pe hol, unde bagi banu si iese sucu), în care intra cei mai buni, care trebuie în timpul procesului sa-si confirme valoarea, ca sa iasa mai apoi de pe portile liceului sub forma unor absolventi performanti, capabili sa-si demonstreze excelenta în diferite contexte de viata. Dar zau de nu, daca tot suntem la capitolul tonomate, imaginea asta ma duce cu gandul, mai degraba, la pungile alea, jumate chipsuri – jumate aer, sau la dozele de Cola, pline de zahar, dar fara nutrienti.
Nu stiu cum au rezistat cei de clasa a 9-a… De ascultat, sigur nu au ascultat, atata timp cat eu (ce-i drept, era putin cam dimineata pentru gustul meu) simteam cum îmi cedeaza muschii – cum nu mai reusesc, de plictiseala, sa ma mai tina laolalta. Era cat pe-aici sa ma vars pe jos, dupa ce am asistat mai bine de o ora la acest vernisaj, în care liceul, ca institutie de învatamant, era pictat sub forma unei corporatii anoste, mi se parea, ai carei angajati sunt elevii, care trebuie sa “livreze”, sa nu se revolte în fata patronului si, desigur, sa-si poarte uniforma si ecusonul cu mandrie.
Nu am auzit pronuntandu-se nici macar o data vreunul dintre urmatoarele cuvinte: prietenie, afectiune, curiozitate, întelegere, distractie, bunatate, si, poate cel mai important, joc. Asa este, acestea sunt cuvintele din vocabularul celor slabi. Nu sunt niste cuvinte potrivite pentru cei înscrisi la trainingul de patru ani, organizat de minunatele colegii nationale. Caci miza absoluta a trainingului este sa ne faca disciplinati, iar nu sariti calare împotriva sistemului, critici sau jucausi. Joaca este pentru cei mici, iar sistemul este bine-mersi asa cum este, atata timp cat serveste intereselor managerilor.

rn

"Fondul scolii" si "protocol de bac",
in schimbul unui invatamant de tip toceala

rn

Odata cu revederea fostului director, lui Cristian ii revin in minte momentele in care i s-au cerut bani pentru fondul clasei sau pentru protocolul de bacalaureat. Dar si modul in care directorul scolii a reactionat cand Cristian a mers in biroul managerului sa isi spuna nemultumirile.
"Poate ca atunci cand amintea în mod repetat despre colaborarea necesara dintre familie si scoala, directorul avea în minte cotizatia parintilor, facuta obligatorie prin diferite metode, la fondul scolii. Cred ca s-a comis, însa, o greseala la departamentul de copywriting. Voia sa spuna cotizatia catre fundul t…a scolii. Sau poate avea în minte alta minunatie: protocolul de bac. Adica acea suma de bani pe care a trebuit sa o platim la finalul clasei a 12-a, ca toate sa mearga bine cand se corecteaza lucrarile.
Daca nu-ti convine, spune-i directorului, m-a informat pe vremea acea dirigintele. Si i-am spus. De fapt, noi ne-am tot spus cate una-doua de-a lungul liceului. De data aceasta însa m-a pus la punct, nu alta, doar e frumos, sa avem si noi, elevii, cate o apa minerala, un fursec, iar supraveghetorii sa poata bea linistiti o cafea, nu? În orice caz, pana la urma am aflat ca dreptatea ta, Cristi, nu este si dreptatea noastra. Cred ca o sa ma urmareasca pana în mormand vorbele acestea, dar nu si lectiile pe care a trebuit sa le memorez cuvant cu cuvant, saptamana de saptamana. Oricum nu prea le-am memorat cum ar fi trebuit, si chiar daca le-am memorat atunci, si-au luat zborul din capsorul meu putin mai tarziu, dupa primul test. Curios, dar la fel au patit si colegii mei", spune Cristian.

rn

Dreptatea apartine oamenilor sistemului;
ei fac legea pentru multimea obedientilor

rn

"Dreptatea lor este aceea în care profesorul îti vinde atestatul la ora, dupa care, peste doua saptamani tot el ti-l evalueaza. Dreptatea lor este aceea în care nu ai voie sa te învoiesti de la ora, a one time deal, ca sa te vezi cu Pitoiu, un poet local – profesor la alt liceu, dar ai voie sa fii învoit de la ora ca sa iei meditatii, cu înca zece colegi de liceu, în biroul directorului.
Ideea e ca nu am mai vazut niciun fursec la BAC, iar eu tot am plecat de la ora. Ce e drept, urmatoarea ora am luat un big fat 2. Dar asa cum lui Cioran îi provoca placere ideea de a saruta o sfanta, asa m-a îmbucurat si pe mine doiucul respectiv.
Daca îti întrebi colegii de ce nu se revolta din cauza acestor marlanii, dreptatea lor presupune ca ei sa ridice instant din umeri. Dar neaparat sa ridice din umeri îmbracati în uniforma de la scoala, pe care nu e însa obligatoriu sa primesti bon atunci cand o cumperi. Caci altfel, daca nu o ai pe tine, vine ma-ta la scoala sa ti-o aduca. Adica maica-mea, maica-mea care munceste zi si noapte? Am tras si eu chiulul destul, dar astia care joaca la nivel înalt s-au gasit sa vorbeasca. Cred ca asa uscatel cum eram, îi dovedeam pana la urma daca faceam o parte-n parte, la cum ma enervase atunci. Celelalte observatii, din contra, îmi provocau, din nou, placere.
Cum sa nu-ti provoace placere imaginea unei persoane în toata firea, rastindu-se la un dracan maruntel, a carei meserie este sa puna întrebari. Nu stiu cum, dar de obicei, tot astia sunt cei care îti spun ca si ei, la vremea lor, erau aia revoltati din liceu. Dar, între timp, ce-i drept, s-au asezat, si-au cunoscut locul, s-au inserat în sistem. Si asta ar trebui si noi sa facem. Sa ne disciplinam odata.
Cred ca ar trebui sa se consemneze o zi de sarbatoare nationala, în care sa se ne felicitam unii pe altii cat de disciplinati suntem. O zi în care sa primim toti cate o bulina rosie. Pentru ca la capitolul acesta suntem fruntasi. Toata lumea întoarce capul, toata lumea se supune. Doar aceste lucruri se stiu, asa e la noi , n-ai ce sa faci, nu poti schimba acum un sistem întreg. Ne complacem în mazga asta lipicioasa si ne place sa fim lasi. Dar sa nu uitam, lasitatea e cel mai cumplit viciu, precum visa Pontiu Pilat în povestea Maestrului lui Bulgakov.
E interesant cum profesorii încurajeaza excelenta la studenti, dar statul nu pare sa încurajeze excelenta la profesori. Caci daca ar încuraja-o, le-ar mari si lor salarile, macar olecuta acolo, cat sa îsi permita si ei o vacanta la un all-inclusive în Bulgaria, fara sa mai fie nevoiti sa ciupeasca cate-un pic, cate-un pic, din tot felul de fuuun… fonduri, fonduri. Dar ce sa faci, aia mari stiu întodeauna ce e mai bine.
Totusi, eu zic sa ne preocupam în primul rand de excelenta dascalilor, si sa-i lasam pe copii sa se joace linistiti, fara sa mai ridicam atata tonul. Caci scoala este despre placerea descoperirii, despre prietenii de-o viata si rasete copioase. Altfel, grija sa nu suferim mai tarziu un cosmar, vorba lui Vonnegut, atunci cand o sa vedem ca fostii colegi de liceu ne conduc tara", incheie studentul la filosofie.

rn

Am incercat sa luam legatura telefonic cu directorul Colegiului National "Silvania", Vasile Bulgarean, pentru a solicita un punct de vedere referitor la acuzatiile aduse de fostul elev al scolii. Nu a raspuns la telefon pana la inchiderea editiei, dar asteptam in continuare pozitia sa fata de cele scrise de Cristian Vulpe.

rn

Nota: Titlul si intertitlurile apartin redactiei si le-am considerat necesare pentru inlesnirea lecturii si pentru a sintetiza ideile principale din mesajul lui Cristian Vulpe.