DEMO METAL VEST, singurul târg de tehnologie și inovație în prelucrarea metalului din Vestul României, va reuni în perioada 23-26 Mai 2023, la Expo Arad, experți din domeniu, furnizori și utilizatori de tehnologie, interesați de modernizarea și dezvoltarea companiilor și de actualizarea informațiilor necesare oricărui profesionist din industrie.
Evenimentul are ca obiectiv să faciliteze schimbul de idei, cunoștințe și know-how între profesioniștii din domeniu și să contribuie la dezvoltarea și îmbunătățirea proceselor de fabricație și a tehnologiilor utilizate în prelucrarea metalului.
Noile tehnologii expuse sunt cele care oferă reziliență și performanță afacerilor din industrie. Pentru creșterea productivității companiilor locale, sunt puține alte acțiuni mai bine coordonate și care să aibă un efect de masă mai important decât o expoziție.
„Adopția noilor tehnologii, multe dintre ele având acum efect profund asupra modelelor de business, are nevoie de atingerea unei mase critice în interiorul companiilor pentru a se putea realiza. Ea nu se atinge niciodată la un târg internațional sau un open house, unde participă poate proprietarul afacerii, poate CEO-ul sau 1, 2 reprezentanți ai unei companii din România. La noi masa critică de acceptare a unei noi tehnologii se poate atinge dacă liderii companiilor din România își motivează oamenii să meargă la evenimentul ce se desfășoară în proximitate. Tot ei sunt cei care ar putea solicita expunerea anumitor tehnologii ce reprezintă soluții noi, moderne, la problemele întâlnite în producție. Târgurile tehnice folosesc la cunoașterea și adoptarea mai rapidă a noilor tehnologii. Scopul adoptării acestora? Creșterea productivității și extinderea capacității de producție a companiilor și dezvoltarea capacității industriei locale de a răspunde mai rapid provocărilor competiției globale.”, declară Onuț ILIESCU, Director general TEHNIC MEDIA, organizator DEMO METAL.
DEMO METAL VEST oferă o platformă completă și cuprinzătoare, în care veți descoperi cele mai recente tehnologii și soluții din domeniul prelucrării metalului, automatizării, robotizării și Industriei 4.0.
La ediția din acest an, numeroase companii vor participa în premieră la eveniment. Astfel, spre exemplu, vor fi expuse pentru prima dată la Demo Metal Vest mașini de tăiat cu laser, vor fi prezenți furnizori români de servicii, producători de piese complexe etc.
Companii participante (înregistrate până acum):
- ADMASYS RO
- AGIR
- AGO TRADE INTERNATIONAL
- AGO MECANIC
- ALPHR TECHNOLOGY EUROPE
- AMARI ROMANIA
- AMTECH INDUSTRIES
- APEL LASER
- ARCZONE
- BODOR
- CERC TIMIȘOARA
- CMIE ROMANIA
- CRG INDUSTRY SERVICES
- CSC TRANS METAL
- DELTA MACHINE
- EUROPE SOLUTIONS
- FORMWERK
- GLOBAL SOURCE
- GW LASER TECHNOLOGY
- HT SHREDDING
- HTP MASKING
- IMW INTELLIGENT METALWORKING
- INCD ISIM TIMISOARA
- INICAD DESIGN
- IPAD SERIE
- JAPAN TOOL GROUP
- KAESER COMPRESOARE
- KFACTORY
- KLARWIN
- KNUTH-ALLMETECH
- MEGASPAN UTILAJE
- MEGATITAN
- MEPRO UTILAJE
- METAL STAR
- MONTI – Werkzeuge
- NEO VISION
- PROMA MACHINERY
- RALL MALL LOGISTICS
- REHM SUDARE
- RISK MANAGEMENT COMPANY
- ROBAC INDUSTRIES
- T&T – TEHNICA SI TEHNOLOGIE
- TECHNIC TRIAL
- TKT GRUP
- TRIEURODATA
- UNIVERSITATEA AUREL VLAICU ARAD
- UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA
- VDL ROTECH
- VIGRA MARKETING & SERVICE
- WERKLAND TOOLS SRL
În industrie, ca în orice alt domeniu aflat într-o continuă evoluție, este esențial să rămânem informați și să ne adaptăm noilor tendințe și inovații care ne influențează activitatea. DEMO METAL VEST este ocazia unui salt de competențe în interiorul oricărei companii participante, vizitatoare sau expozante.
Veniți la DEMO METAL VEST, între 23-26 mai, la Expo Arad, să descoperiți cele mai recente inovații, să vedeți care sunt tendințele în industrie și să înțelegeți cum vă poate ajuta implementarea noilor tehnologii.
Pentru detalii și înregistrare accesați www.demometal.ro/vest .