Părinții salariați primesc, din acest an, o deducere personală suplimentară de 100 de lei pentru fiecare copil înscris la școală, grădiniță sau creșă, indiferent de nivelul veniturilor.
Măsura este prevăzută de Ordonanța Guvernului nr. 16 din 15 iulie 2022, care a a modificat Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, iar prevederile referitoare la deducerea personală suplimentară au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023.
Potrivit noilor reglementări, deducerea personală suplimentară este în cuantum de 100 de lei lunar pentru fiecare copil cu vârsta de până la 18 ani, dacă acesta este înscris într-o unitate de învățământ, părintelui care realizează venituri din salarii.
În cazul în care copilul este întreținut de ambii părinți, deducerea personală suplimentară se acordă unuia dintre părinți prin prezentarea documentului care atestă înscrierea copilului într-o unitate de învățământ și a unei declarații pe propria răspundere din partea părintelui beneficiar.
În situația în care părintele care beneficiază de deducerea personală suplimentară desfășoară activitate la mai mulți angajatori, poate beneficia de deducere de la un singur loc de muncă și are obligația să declare că nu beneficiază de această facilitate de la un alt angajator, prevede actul normativ.
Un anunț în acest sens a făcut și Federația Națională a Părinților.