În Uniunea Europeană se discută despre impunerea unor posibile restricții de circulație de la miezul nopții până la ora 6 dimineața, în scopul reducerii numărului accidentelor rutiere, scrie presa internațională.
Obiectivul ar fi acela de a impune o restricție orară care să împiedice pe toți cei care se încadrează în categoria șoferilor noi, adică persoanele care au obținut permisul în urmă cu mai puțin de trei ani, să conducă de la miezul nopții până în zori, scrie motorzoom.it.
De altfel, statisticile arată deseori cum sunt unele dintre principalele victime ale accidentelor pe timp de noapte sau, în caz contrar, responsabili de producerea anumitor accidente.
Rata deceselor în accidente rutiere a crescut cu 4% în UE în 2022 comparativ cu 2021, iar cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor de mașină a înregistrat-o România, potrivit celor mai recente date Eurostat.
România este în fruntea țărilor europene în ceea ce privește numărul de decese provocate de accidentele rutiere. Mai exact, avem cea mai mare rată: 86 de decese la un milion de locuitori.