decembrie 5, 2025

Debutanţii in afaceri pot accesa incepand de azi fonduri nerambursabile, indiferent de varstă

imagine-articol0_40829

Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microintreprinderilor de către intreprinzătorii debutanţi în afaceri a fost modificat prin legea nr. 97/2014. Începând de azi, toţi afacerişti debu-tanţi vor putea accesa fonduri nerambursabile de până la 10.000 de euro. Vechile reglementări stabileau că numai tinerii cu vârsta de până la 35 de puteau accesa aceste fonduri nerambursabile. Potrivit legii citate mai sus, se modifică sintagma “intreprinzător tânăr”, care devine “intreprinzător debutant în afaceri ce desfăsoară pentru prima dată o activitate economică, prin intermediul unei societăţi cu răspundere limitată”. Firmele înfiinţate de debutanţii în afaceri (SRL-D) pot primi bani nerambursabili re-prezentând 50 la sută din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, dar nu mai mult de 10.000 de euro. În acelaşi timp, Fondul de Garantare al Creditelor pentru IMM acordă garanţii pentru creditele ac-cesate de SRL-D-uri pentru realizarea planului de afaceri, până la cel mult 80 la sută din valoarea creditului în li-mita sumei de 80.000 de euro.stop_coloana De asemenea, debutanţii sunt scutiţi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legi, pentru veniturile a cel mult patru angajaţi pe perioadă nedeterminată. SRL-D nu plăteşte nicio taxă pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comerţului, pentru înregistrarea microintreprinderii. Toţi debutanţi în afaceri în cadrul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microintreprinde-rilor de către intreprinzătorii debutanţi în afaceri pot primi sprijin, consiliere, şi instruire de la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.