European, pentru nationala feminina de handbal
Romania a pierdut primul joc, pe teren propriu, la Oradea, in fata Norvegiei
Romania – Norvegia 23-25
In ultima perioada, selec-tionerul Gheorghe Tadici a tot incercat diverse formule la echipa nationala si a convocat jucatoare dornice de afirmare, din Liga Nationala. Din pacate, timpul a fost prea scurt, pentru a forma o nationala puternica cu care sa putem emite pretentii. Dar, „tricolorele” au demonstrat miercuri seara, la Oradea, in primul joc din preliminariilor Campionatului European din 2014, ca sunt pe drumul cel bun, astfel ca startul Campionatului Mondial din decembrie este asteptat cu incredere.
Pana atunci, gandul Roma-niei s-a indreptat spre „europenele” de anul viitor, iar primul hop in preliminarii a fost campioana olimpica si mondiala en-titre – Norvegia.
Romania nu a aratat deloc rau si a stat aproape de puternica adversara. Chiar daca a condus doar in debut, (2 – 1 min. 6), „tricolorele” au luptat pana la capat, iar nordicele nu s-au putut desprinde mai mult de doua goluri.
Multimea de spectatori prezenta in Sala „Antonio Alexe” din Oradea, printre care si un grup de fani zalauani, erau increzatori in obtinerea unui rezultat pozitiv, mai ales ca in minutul 57, tabela arata egalitate, 22 – 22. Valoarea handbalistelor nordice, cat si experienta a fost decisiva, iar in ultimele trei minute Norvegia a marcat de trei ori si a plecat acasa cu toate punctele.
Returul dintre cele doua combatante va avea loc dumi-nica, la Bergen, dar selecti-onata antrenata de Tadici nu joaca cu „cutitul la os” deoarece in preliminarii va mai intalni anul viitor nationala Belarusului, iar pentru a ajunge la euro 2014, Romaniei i-ar fi de ajuns si doua victoriii contra unei nationale accesibile, parca din alta sfera a handbalului european.
Sa mai spunem ca in lotul Romaniei pentru aceasta „du-bla” se afla si doua jucatoare de la HC Zalau. In meciul de la Oradea, Crina Pintea a marca un gol, iar pivotul Georgiana Ciuciulete a intrat in partea secunda si a avut o evolutie buna.
Romania:
Pasca, Dedu, Ungureanu (12 inter-ventii) (portari), Marin 5 goluri (3 din 7m), Bradeanu 4, Perianu 4, Elisei 4 (2 din 7m), Nechita 3, Pintea 1, Oltean 1, Tatar 1, Tacalie, Ciuciulete, Babeanu, Vizitiu. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Norvegia:
Silje Solberg, Haraldsen (13 interven-tii) (portari), Breivang 6 goluri, Riegelhuth-Koren 5 (3 din 7m), Loke 4, Mork 4, Oftedal 2, Alstad 1, Sulland 1, Gosse 1, Sanna Solberg 1, Kristiansen, Jakobsen. Antrenor: Thorir Hergeirsson.