Formaţia pregătită de profesorul Gheorghe Tadici susţine într-o lună de zile nu mai şapte partide în Liga Naţională, dintre care patru meciuri sunt contra unor echipe care evoluează în Cupele Europene. HC Zalău va debuta în campionat vineri, în compania HCM-ului din Roman, meciul având loc de la ora 18.00 în Sala Sporturilor din Zalău.
HC Zalău are un debut de campionat infernal. Elevele pro-fesorului Gheorghe Tadici vor juca în primele şaptea ale Ligi Na-ţionale cu patru formaţii care evoluează în Cupele Europene. HC Zalău va deschide balul handbalistic cu partida de la Zalău contra celor de la HCM Roman, meciul având loc vineri, de la ora 18.00 în Sala Sporturilor. În runda a doua HC Zalău se va deplasa la SCM U Craiova, formaţie care s-a întărit foarte mult în această vară. Etapele a III – a şi a IV – a sunt ceva mai uşoare, zălăuancele dulelându-se cu CSM Ploieşti, la Zalău şi cu Unirea Slobozia, în deplasare. HC Zalău va avea o misiune extrem de grea în rundele cu numărul cinci şi şase. În etapa a V – a, HC Zalău va primi vizita campioanelor de la CSM Bucureşti, în timp ce în runda a VI-a, Claudia Constanti-nescu şi compania se vor deplasa la vicecampioana HCM Baia Mare, iar în partida cu numărul şapte din viitorul campionat, HC Zalău va primi vizita nou promovatei, CS Măgura Cisnădie.
Vă reamintim că HC Zalău a pus de ieri în vânzare abonamente pentru întreg sezonul, cu preţuri cuprinse între 40 şi 100 de lei.
Programul complet al turului Ligii Naţionale ediţia 2015 – 2016
Etapa I, 29 august:
HCM Baia Mare -”U” Alexandrion Cluj
CS Măgura Cisnădie – CSM Bucureşti
HC Alba Sebeş – CSM Unirea Slobozia
CS Rapid Bucureşti – CSM Ploieşti
HC Dunărea Brăila – SCM Craiova
HC Zalău – HCM Roman
HCM Rm. Vâlcea – ASC Corona 2010 Braşov
Etapa II, 2 septembrie:
“U” Alexandrion Cluj – ASC Corona 2010 Braşov
HCM Roman – HCM Rm. Vâlcea
SCM Craiova – HC Zalău
CSM Ploieşti – HC Dunărea Brăila
CSM Unirea Slobozia – CS Rapid Bucureşti
CSM Bucureşti – HC Alba Sebeş
HCM Baia Mare – CS Măgura Cisnadie
Etapa III, 5 septembrie:
CS Măgura Cisnădie -”U” Alexandrion Cluj
HC Alba Sebeş – HCM Baia Mare
CS Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti
HC Dunărea Brăiula – CSM Unirea Slobozia
HC Zalău – CSM Ploieşti
HCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova
ASC Corona 2010 Braşov – HCM Roman
Etapa IV, 12 septembrie:
“U” Alexandrion Cluj – HCM Roman
SCM Craiova – ASC Corona 2010 Braşov
CSM Ploieşti – HCM Rm. Vâlcea
CSM Unirea Slobozia – HC Zalău
CSM Bucureşti – HC Dunărea Brăila
HCM Baia Mare – CS Rapid Bucureşti
CS Măgura Cisnădie – HC Alba Sebeş
Etapa V, 19 septembrie:
HC Alba Sebeş – “U” Alexandrion Cluj
CS Rapid Bucureşti – CS Măgura Cisnădie
HC Dunărea Brăila – HCM Baia Mare stop_coloana
HC Zalău – CSM Bucureşti
HCM Rm. Vâlcea – CSM Unirea Slobozia
ASC Corona 2010 Braşov – CSM Ploieşti
HCM Roman – SCM Craiova
Etapa VI, 23 septembrie:
“U” Alexandrion Cluj – SCM Craiova
CSM Ploieşti – HCM Roman
CSM Unirea Slobozia – ASC Corona 2010 Braşov
CSM Bucureşti – HCM Rm. Vâlcea
HCM Baia Mare – HC Zalău
CS Măgura Cisnădie – HC Dunărea Brăila
HC Alba Sebeş – CS Rapid Bucureşti
Etapa VII, 26 septembrie:
CS Rapid Bucureşti – “U” Alexandrion Cluj
HC Dunărea Brăila – HC Alba Sebeş
HC Zalău – CS Măgura Cisnădie
HCM Rm. Vâlcea – HCM Baia Mare
ASC Corona 2010 Braşov – CSM Bucureşti
HCM Roman – CSM Unirea Slobozia
SCM Craiova – CSM Ploieşti
Etapa VIII, 17 octombrie:
CSM Slobozia – SCM Craiova
“U” Alexandrion Cluj – CSM Ploieşti
CSM Bucureşti – HCM Roman
HCM Baia Mare – ASC Corona 2010 Braşov
CS Măgura Cisnădie – HCM Rm. Vâlcea
HC Alba Sebeş – HC Zalău
CS Rapid Bucureşti – HC Dunărea Brăila
Etapa IX, 24 octombrie:
HC Dunărea Brăila – “U” Alexandrion Cluj
HC Zalău – CS Rapid Bucureşti
HCM Rm. Vâlcea – HC Alba Sebeş
ASC Corona 2010 Braşov – CS Măgura Cisnădie
HCM Roman – HCM Baia Mare
SCM Craiova – CSM Bucureşti
CSM Ploieşti – CSM Unirea Slobozia
Etapa X, 31 octombrie:
HC Zalău – Dunărea Brăila
CSM Bucureşti – CSM Ploieşti
“U” Alexandrion Cluj – CSM Unirea Slobozia
HCM Baia Mare – SCM Craiova
CS Măgura Cisnădie – HCM Roman
HC Alba Sebeş – ASC Corona 2010 Braşov
CS Rapid Bucureşti – HCM Rm. Vâlcea
Etapa XI, 7 noiembrie:
HC Zalău – “U” Alexandrion Cluj
HCM Rm. Vâlcea – HC Dunărea Brăila
ASC Corona 2010 Braşov – CS Rapid Bucureşti
HCM Roman – HC Alba Sebeş
SCM Craiova – CS Măgura Cisnădie
CSM Ploieşti – HCM Baia Mare
CSM Unirea Slobozia – CSM Bucureşti
Etapa XII, 14 noiembrie:
HC Alba Sebeş – SCM Craiova
HCM Baia Mare – CSM Unirea Slobozia
CS Măgura Cisnădie – CSM Ploieşti
“U” Alexandrion Cluj – CSM Bucureşti
Rapid Bucureşti – HCM Roman
HC Zalău – HCM Rm. Vâlcea
HC Dunărea Brăila – ASC Corona 2010 Braşov
Etapa XIII, 21 noiembrie:
ACS Corona 2010 Braşov – HC Zalău
HCM Rm. Vâlcea – “U” Alexandrion Cluj
HCM Roman – HC Dunărea Brăila
SCM Craiova – CS Rapid Bucureşti
CSM Ploieşti – HC Alba Sebeş
CSM Unirea Slobozia – CS Măgura Cisnădie
CSM Bucureşti – HCM Baia Mare