Redacția
„Cand spui FEMEIE, ai spus sotia, fiica, nora si-ai spus fiinta cea mai scumpa si mai iubita tuturora si-ai spus iubirea si caldura si frumusetea, fara care ar fi un pustiu si-ar fi o durere si-ar fi o tristete tot sub soare”. (Traian Dorz)
Nu intentionam sa facem un istoric al zilei de 8 Martie, ci incercam cu modestele noastre puteri sa aratam: cine e fiinta pe care o cinstim, de ce trebuie sa o cinstim si nu doar in 8 Martie ci toata viata.
Sa incepem cum este si firesc, cu inceputul inceputurilor. Sfanta Scriptura in cartea Facerii capitolul 2, ne spune ca in Eden, Dumnezeu aduce lui Adam toate fiarele campului si pasarile cerului, pentru ca el sa le dea nume, „dar pentru Adam nu s-a gasit ajutor pe potriva lui”(Facere 2,20). Si pentru ca asa cum ni se spune in capitolul 2, versetul 18 „Nu este bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutor potrivit pentru el”, Dumnezeu a adus un somn greu asupra lui Adam, a luat una din coapsele lui din care a facut-o pe femeie si a adus-o la Adam si a zis Adam: „Iata, acesta-i os din oasele mele si carne din carnea mea; ea se va numi femeie pentru ca este luata din barbatul sau. De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup”(Facere 2, 23-24).
Acesta este primul cantec de dragoste din lume!
Expertii in ebraica ne spun ca Adam exprima o mare bucurie, o incantare, o uimire plina de bucurie, vazand-o alaturi de el pe „ISA=femeie”. Termenul ebraic pentru femeie ISA poate proveni dintr-un cuvant radacina care inseamna „a fi gingas”, o exprimare poate a feminitatii incantatoare si neobisnuite a femeii. Deci, atunci cand Domnul a adus femeia la Adam, barbatul si-a exprimat simtamantul in cuvinte ca acetea:
„Am gasit in sfarsit pe aceea care ma poate implini, care imi indeparteaza singuratatea, care imi va fi la fel de scumpa ca propriul meu trup. Este atat de frumoasa! Imi potriveste perfect! Ea reprezinta tot ce voi avea vreodata nevoie…”
Trebuie sa recunoastem cat de naiva este iluzia ca fauririle istorice apartin in exclusivitate barbatilor, ca superbul erou antic implatosat in bronz si inarmat pana-n dinti, Alexandru Macedon, ori ca un abil Ulise, navigand prin vremi departe de Ithaca femeii dragi si credincioase si de inima ei.
De la stramoasa Eva femeile si-au avut si au partea lor nebanuit de substantiala in fericirea sau durerile umanitatii. Desi considerata „vas mai slab” (I Petru 3, 7), femeia iesise cea dintai din pestera intunecoasa a neamului primitiv si-a inceput cele dintai semanaturi: cultivarea pamantului si cresterea copiilor, (Simion Mehedinti: Alta crestere), in timp ce barbatul iesea in natura ca si in istorie, cu arma in mana, ca sa vaneze si sa ucida.
E drept ca si o multime de neajunsuri s-au tras tot de la femeie: intrigi, maceluri si chiar dezbinari religioase. In acest sens Sfanta Scriptura sesizeaza in chip moral rostul femeii in lume, punand in contrast cei doi antipozi ai genului feminine: Eva cu rolul sau negativ, prin ea a intrat blestemul in sanul omenirii si Preacurata Maica Precista, prin care s-a curmat raul si a venit mantuirea neamului omenesc cu Iisus Hristos: ” si nu Adam a fost amagit, ci femeia amagita fiindca s-a facut calcatoare de porunca. Dar se va mantui prin nastere de fii, daca staruieste cu deplina intelepciune, in credinta, in iubire si in sfintenie” (I Timotei 2, 14-15). Ce frumos exprima acest adevar de credinta poetul crestin Traian Dorz: „E adevarat ca prin femeie, a mai venit si intristarea, dar fara ea n-ar fi viata si n-ar fi binecuvantarea, n-ar fi cantarea, nici sarutul, nici dor, nici lacrima sub stele si ce-ar fi lumea fara acestea si ce-ar fi lumea fara ele?”
Daca in istoria lumii, crestinismul a reusit sa influenteze in mod covarsitor si sa schimbe fata lumii antice, trebuie stiut ca lucrul acesta nu se datoreste atat de mult scolilor crestine si pasiunii cu care se discuta pana la degenerare invataturile de credinta crestina, cat mai ales moravurilor cu totul deosebite, stiluri de viata superior jertfelniciei, devotamentului dus pana la martiraj si indeosebi curateniei morale introduse in toate straturile societatii. si aici rolul femeii a fost covarsitor. Sunt cunoscute celebrele cuvinte rostite de cel mai vestit dascal al culturii clasice pagane, Libaniu: „Doamne, ce minunate femei au crestinii acestia.”
Nesfarsit e numarul acelor femei crestine care au implinit cuvantul Sfantului Apostol Pavel: „barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa” (I Corinteni 7,14). Lidia din Filipi, Faptele Apostolilor 16, 14-15, „careia Dumnezeu i-a deschis inima”, si-a crestinat pe toti ai casei ei. Oare nu acelasi lucru l-au facut Monica, mama Fericitului Augustin, Nona, mama Sfantului Grigorie Teologul si atatea altele, pana in zilele noastre, atuci cand prin credinta si sufletul lor cald au stiut intoarce de pe drumuri ratacite sufletele sotilor lor si-au mantuit apoi sufletele copiilor lor.
Alaturi de femei, sotii si mame care si-au implinit inalta lor menire, trebuie sa pomenim cu lauda rolul de mama spirituala pe care il pot indeplini uneori in familie cate o sora mai mare, acolo unde au murit parintii. Asa a fost cazul Sfintei Macrina cea Tanara, care a fost pentru Sfantul Vasile, Grigorie de Nisa si Petru de Sebasta si chiar pentru propria sa mama trupeasca, mangaiere si indrumare duhovniceasca.
Cate surori din familiile de azi n-ar putea cu darul pe care Dumnezeu l-a sadit in sufletul lor femeiesc, continua acest fel de „binecuvantata lucrare?”
Fie ca pilda vietii acestor femei vrednice mame, sotii si surori, sa ofere modele de traire crestina pentru femeile de toate varstele din zilele noastre. Viitorul acestui neam si al omenirii in general, depinde de felul in care, voi fapturi create de Dumnezeu cu dragoste si maini nemaistiut de blande, veti sti sa va opuneti fortelor raului, care se lupta sa distruga familia crestina.
Amintiti-va cuvintele spuse de Domnul ucenicilor sai: „Voi sunteti sarea pamantului, daca sarea se va strica, cu ce se va mai sara?”, pentru ca si voua vi se potrivesc.
Iar de ziua dedicata cinstirii FEMEII, odata cu recunostinta sotilor, fiilor si fratilor, odata cu admiratia si pretuirea lor si cu gandurile si doririle de bine, primiti si urarea poetului Traian Dorz: „Fii binecuvantata dulce si scumpa mama si sotie si sora si fetita noastra, fiti fericite pe vecie, cu lacrimi sarutam obrajii si ochii vostri-n sarbatoare si-ntreaga dragostea ne-o punem pe-al vostru suflet, ca o floare”.
Ioana Deac
