Nu avem “pana înmuiată în culorile curcubeului” și nici nu putem “presăra rândurile cu pulberea de pe aripile fluturilor”- cum recomandă Diderot, celor ce vor să scrie despre femei- și, totuși, cutezăm să abordăm această temă. De ce? Cartea Sfântă ne spune că “vreme este să taci și vreme este să grăiești”(Eclesiast 3,7). “Să tăcem”, pentru a lăsa să vorbească alții mai înțelepți, dar și pentru că nu putem spune cât trebuie, din pricina sărăciei cuvintelor noastre. “Vreme să grăim” pentru că avem dreptul și chiar datoria de a spune “atât cât putem”. Despre femeie- femei, în curgerea neîntreruptă a vremii, s-au scris multe lucruri: pro și contra. Dintre cele “contra” alegem două: “o slăbiciune, ți-e numele femeie” și “femeia este un rău necesar”, prima aprținâd marelui scriitor W. Shakespeare(Hamlet), iar a doua fără autor cunoscut, dar rostită de către mulți, unii chiar având impresia că filosofează. Credem că, dacă marelui scriitor i-a fost îngăduit să gândească astfel-fără a fi un misogin, nouă nu ne este îngăduit. De mintea și de inima noastră ar trebui să fie mai aproape cuvintele unui poet- mai puțin celebru, dar mare gânditor creștin: “Când spui “Femeie”, ai spus soția, fiica, nora. și-ai spus ființa cea mai scumpă și mai iubită tuturora și-ai spus iubirea si căldura și frumusețea,-fără care Ar fi-un pustiu și-ar fi -o durere și-ar fi-o tristețe tot sub soare.”(Traian Dorz) “Femeia- un rău necesar?”- “Rău?”. În nici un caz! “Necesar”? Un lucru necesar? Asta, da! A spus-o Însuși Creatorul: “Nu e bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el”( Facere 2,18) și din coasta lui Adam a făcut-o pe femeie(Facere 2,21-22). Poetul citat mai spune: “E-adevărat că, prin femeie, a mai venit și întristarea. Dar fără ea, n-ar fi viață și n-ar fi binecuvântarea. stop_coloana N-ar fi cântarea, nici sărutul, nici dor, nici lacrimă sub stele. Și ce-ar fi lumea fără-acestea și ce-ar fi viața fără ele?” Cartea Sfântă ne spune că, atunci când Adam s-a trezit din somnul adus peste el de Domnul și a văzut-o alături pe Eva, a spus: “Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său”. Termenul ebraic pentru “femeie” este “IȘA”. Acest cuvânt provine dintr-o rădăcină care înseamnă “a fi gingaș”- o exprimare, poate, a feminității încântătoare și neobișnuite a femeii. Experții în limba ebraică ne spun că Adam, prin cuvintele rostite, exprima o mare bucurie, o încântare, o uimire plină de bucurie; și că ele reprezintă primul cântec de dragoste, ce s-ar putea traduce așa: “Am găsit în sfârșit pe aceea care mă poate împlini, care-mi îndepărtează singurătatea, care îmi va fi la fel de scumpă ca și propriul meu trup! Este atât de frumoasă! Mi se potrivește perfect! Ea reprezintă tot ce voi avea vreodată nevoie!”. Așa ar trebui să gândim și noi, cei de azi, iar de ziua femeii- mamă, fiică, soră, soție, iubită, prietenă a noastră, a fiecăruia, să ne exprimăm prețuirea și cinstirea prin cuvinte alese ale unui slujitor al școlii sălăjene, Petru Galiș: “Ființă plăpândă și caldă și fină, Ești ceea ce dă viață și lumină, Mereu dai puls vieții și iubești cu dor, Ești cea care zidești al lumii viitor. Iubirea ți se cuvine, ca mamă și soție, Al nostru respect, de azi până-n vecie”