Ziua bună, dragi cititori!

Un om se afla într-un tren. În fiecare stație scotea capul pe fereastră, citea numele localității în care se afla și ofta. După vreo cinci stații, un călător din același compartiment îl întrebă: ”Vă doare ceva? Observ că oftați adânc”. ”Da, răspunse el. De fapt ar trebui să cobor. Tot timpul merg în sens opus. Dar aici este așa de cald și frumos!”

Dragilor, coabităm în conștiințe adormite, lipsite de vigoare și n-avem suficientă voință să ne schimbăm traiectoria, deși suntem conștienți de risipa timpului și a vieții. Am învins bolile prin numeroasele aventuri științifice, am explorat spațiul, am cercetat filosofii și tehnici, suntem campioni la reușite profesionale, dar nu reușim să ne învingem sinele.

Pentru a ne bucura cu adevărat, trebuie să ne ridicăm deasupra firii și să ne biruim bicisniciile, în favoarea cărora am inventat o armată de justificări. În tot acest periplu difuz, să nu uităm de intervenția divină, fără de care orice disciplină morală devine decorațiune narcisistă.

Vă invit la o reflecție!

( Daniel Ciobanu, Să educăm prin pilde și povestioare)

Post Views: 148