Nici în acest an școlar, 2024-2025, elevii din clasele primare și din gimnaziu, precum și preșcolarii care au nevoie de tichetele educaționale în valoare de 500 de lei pentru a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte, nu le vor primi înainte să înceapă școala, pe 9 septembrie, conform edupedu.ro.
Programul european care se desfășoară în perioada 2023-2027 ar trebui să fie un sprijin pentru familiile care nu își permit să le cumpere copiilor rechizite și îmbrăcăminte, dar OUG nr. 83/2023 prevede că cererile se depun în termen de „25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor”.
Ori elevii și preșcolarii au nevoie de rechizite și tot ce le trebuie încă din prima zi de școală. Scuza autorităților este aceea că nu există o bază de date completă a Ministerului Educației cu numărul de elevi înscriși în următorul an școlar, spun surse din Învățământ pentru Edupedu.ro.
Precizăm că banii pentru rechizite prin acest program nu au ajuns niciodată la elevi și părinți înainte să înceapă școala. Anul trecut școlar, primii bani au fost virați abia la finalul lunii ianuarie, la 5 luni de la începerea școlii, iau în ultima săptămână de școală, aproximativ 5 mii de elevii încă nu primiseră cardurile.
De ce nu primesc elevii cei 500 de lei înainte să înceapă școala
“Ministerul Educației nu are o bază de date completă și nu știe exact numărul elevilor înscriși la școală în anul următor, decât după ce începe școala”, spun surse pentru Edupedu.ro.
“Unii pot să figureze în sistem, dar să fie plecați din țară”, mai spun sursele. De aceea, în Ordonanța de Urgență nr. 83 este prevăzut termenul de 25 de zile după ce începe școala de când părinții pot depune cereri pentru a obține cardurile.
Articolul 6 din OUG 83/ 2023, alin (2) prevede că: Reprezentantul legal sau reprezentanții legali, tutorele/tutorii potențialilor destinatari finali, care se încadrează în condițiile de eligibilitate prevăzute la art. 4, depun la unitatea de învățământ cererea prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și 25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor pentru anii școlari aferenți perioadei 2024-2027.
Potrivit alin (3), școlile trebuie să introducă datele și informațiile din cereri în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România – denumit în continuare S.I.I.I.R, în termen de 5 zile calendaristice de la expirarea termenului de 25 de zile.
Tot în Ordonanța de urgență este prevăzut că școlile au termen “30 de zile calendaristice de la data începerii cursurilor anului școlar” să trimită către STS baza de date cu numele și datele personale ale preșcolarilor și elevilor din clasele primare și gimnaziu.
Ministerul Educației, prin instituțiile aflate în subordinea/sub autoritatea sa, asigură și transmite, printr-un canal securizat prin intermediul S.I.I.I.R, către aplicația informatică prevăzută la alin. (4), pentru anul școlar 2023-2024 până la data de 1 noiembrie 2023, iar pentru anii școlari aferenți perioadei 2024-2027 în termen de 30 de zile calendaristice de la data începerii cursurilor anului școlar pentru care se acordă sprijinul, baza de date cu preșcolarii și elevii din învățământul de stat primar și gimnazial care conține numele și prenumele, adresa de domiciliu, codul numeric personal ale acestora, unitatea de învățământ din care provin, nivelul de școlarizare și datele de identificare ale reprezentantului legal sau reprezentanților legali, tutorelui/tutorilor, după caz, numele și prenumele și datele de identificare ale fraților și surorilor minori”.
La începutul anului școlar anterior, cu câteva zile înainte, Ministerul Educației nu avea o cifră exactă a numărului de elevi care începeau școala.
Potrivit unei note a Ministerului Educației, consultate de Edupedu.ro, anul acesta școlile trebuie să se asigure că în SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) sunt promovați toți elevii până în data de 31 august 2024.
Cât durează până când beneficiarii vor primi banii
În Ordonanța de urgență nu se specifică clar cât timp sunt valabile cardurile electronice și dacă acestea vor fi reîncărcate în cazul celor care le au deja și vor fi aprobați. Se menționează însă că “tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic”. Asta ar însemna că doar valoarea de 500 de lei este valabilă un an, nu și cardul.
Nu există o dată la care beneficiarii vor primii banii pentru rechizite. După depunerea cererilor, la început de octombrie (n. red 25 de zile de la începerea anul școlar 2024-2025 înseamnă 11 octombrie), procedura este una anevoioasă. Trebuie verificate veniturile familiilor care au depus cereri să se încadreze în anumite criterii pentru a putea primi banii. STS face verificările. Anul trecut abia de Crăciun a trimis lista către Ministerul Fondurilor Europene, cel care se ocupă de implementarea programului. Unul dintre motivele întârzierii a fost faptul că Ministerul Educației nu a trimis la timp listele cu numele beneficiarilor pentru ca STS să le poată verifica.
Ce prevede art. 6 din OUG nr. 83/2023:
(12) Lista destinatarilor finali va fi transmisă de către Serviciul de Telecomunicații Speciale la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și poate fi accesată de către beneficiar, prin intermediul aplicației informatice, în termen de 10 zile lucrătoare de la data prelucrării și structurării bazei de date, prevăzute la alin. (10).
(13) Lista copiilor care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate în ceea ce privește venitul mediu net lunar pe membru de familie poate fi accesată de către beneficiar și de unitățile de învățământ, prin intermediul aplicației informatice prevăzute la alin. (4), în termen de 10 zile lucrătoare de la data procesării interogărilor prevăzute la alin. (8).
(14) Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune, iar rezultatul interogărilor prevăzute la alin. (8) este disponibil în termen de 10 zile lucrătoare de la data operării în aplicația informatică a fiecărei actualizări.
Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale
Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.
- Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
- Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
- Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
- Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.
- Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
- Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.