Cel mai mult pierd inspectorii scolari si directorii, adica dascalii care au cele mai mari salarii
Potrivit calculelor sindicalistilor din invatamant, salariile dascalilor vor fi diminuate, in perioada octombrie – decembrie 2009, cu aproximativ 40 la suta. Diminuarea are loc in conditiile aplicarii Legii salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice, care anuleaza o serie de sporuri si drepturi salariale ale dascalilor, dar si a Legii privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, care prevede diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5 la suta in perioada octombrie – decembrie 2009.
Conform datelor puse la dispozitie de liderul sindical salajean Eusebiu Lehene, venitul brut al unui profesor cu gradul didactic I, cu 22 – 25 ani de vechime, cu gradatie de merit si dirigentie, va fi redus, astfel, de la 3.109 lei la 2.261 lei. Si mai mare va fi diminuarea (de peste 1.100 de lei) in cazul profesorilor care sporurile de mai sus isi adauga acum si un spor de rural de 15 la suta. Acestia ar ajunge la acelasi salariu (brut) de 2.261, dar de la 3.380 in prezent. In mod firesc, suma cu care ar urma se se diminueze salariile din invatamant scade pe masura scaderii salariilor actuale. Astfel, pentru un invatator definitiv, cu pana la sase ani de vechime, cu spor de rural de 15 la suta, diminuarea este de „doar” 200 de lei (de la un brut actual de 1.284 de lei in prezent, la 1.033 diminuat).
Cel mai mult ar avea, insa, de suferit inspectorii scolari si directorii. Astfel, un inspector, profesor cu gradul I, 25-30 de ani vechime, gradatie de merit si indemnizatie de conducere de 40 la suta, ar pierde aproape 1.600 (de la 3.903 acum, la 2.365). Un director cu aceleasi sporuri, dar cu o indemnizatie de conducere de 30 la suta, va castiga cu aproape 1.400 de lei mai putin (de la 3.713, la 2.365 lei).
Se anunta proteste
Sindicalistii din invatamant au hotarat, alaturi de toti colegii din Alianta Bugetara, sa impiedice aplicarea celor doua legi prin mai multe actiuni de protest, prima fiind programata pentru data de 30 septembrie, cand vor fi pichetate sediile PD-L si PSD din Bucuresti si din municipiile resedinte de judet. In 5 octombrie va fi o greva generala de o zi in intreg sistemul bugetar, iar in 7 octombrie, un mitig. De asemenea, salariatii din sistemul bugetar anunta ca nu se vor implica in organizarea alegerilor prezidentiale.