”Dară și dintre rumâni mulți sunt sfinți, dară nu s-au căutat!”..

 

” Priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința!” (Evrei 13,7)

Bună să vă fie inima dragilor!

Astăzi vă împărtășesc câteva fragmente culese cu drag și bucurie din cartea Sfântul închisorilor, crâmpeie ale unor mărturii de credință prețioase din perioada gulagului comunist, adunate și rânduite cu multă râvnă și evlavie de către părintele Moise de la Mănăstirea din Oașa, care a bătut țara în lung și-n lat pentru a strânge documente și dovezi de o mare valoare pentru inima și sufletul nostru.
Dragilor, noi românii prezentam din păcate o oarecare lipsă de interes față de mărturiile propriului trecut, ignorăm aproape cu desăvârșire spiritualitatea închisorilor și privim cu mai multă râvnă cele petrecute prin alte părți decât la mărturiile de sfințenie de la noi.
”Comunismul a umplut cerul de sfinți” , spunea părintele Arsenie Papacioc. Dacă ar fi să cunoască cineva pe toți din neamul nostru care au trecut pragul sfințeniei în perioada comunistă, ar veni la cuvintele rostite de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei: ”dară și dintre rumâni mulți sunt sfinți, dară nu s-au căutat!”
”Ne lăudăm și în suferințe, bine știind că suferința aduce răbdare, și răbdarea încercare, și încercarea nădejde.”(Romani 5, 3-4)

Acest îndemn al sfântului apostol Pavel din epistola sa către romani, a fost trăit cu desăvârșire de către tânărul Valeriu Gafencu, ”sfântul închisorilor”, după cum a fost denumit de Nicolae Steinhardt.

Valeriu Gafencu a fost un mărturisitor de căpătâi al credinței sale în Hristos, model de trăire și de eroism prin a cărui roade s-au produs nenumarate convertiri în închisoare. Figură impresionantă care s-a înălțat la o profundă trăire spirituală, fapt uimitor, date fiind condițiile vieții din temniță, Valeriu a reușit să se delimiteze de orice ideologie și atitudine partizană, acționând pur și simplu ca un autentic ucenic al lui Hristos. Chiar dacă la început a facut parte din Frățiile de cruce, și atunci din elanul său pentru o viața spirituală curată, el nu a facut compromisuri și politicianisme ci a ajuns să se detașeze atât de mult de toate.

Iată câteva fragmente adunate din viața, trăirea și gândirea acestui sfânt al veacului XX.

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921, în Basarabia, comuna Sângerei. În urma activității sale ca îndrumator al unui grup de Frății de Cruce din Iași, a fost arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare. După proces, prin ianuarie 1942, a ajuns la Aiud.

În perioada petrecută la Aiud, Valeriu s-a alăturat unui grup de deținuti care își asumau cu mare seriozitate viața duhovnicească, punând în centrul preocupărilor lor viața în Hristos, după învățăturile Sfinților Părinți. În această profundă atmosferă spirituală de la Aiud, Valeriu a trăit un moment de iluminare sufletească, ajungând prin harul lui Dumnezeu să-și vadă propriile păcate. Lucrarea de îndreptare spirituală începută acolo va rodi o stare de fericire care îl va însoți în toate încercările ce vor urma. După Aiud urmează închisoarea Pitești, apoi, după câteva luni la Văcărești, închisoarea sanatoriu de la Târgu-Ocna.

Într-o stare avansată de tuberculoză, țintuit la pat, Valeriu va fi la Târgu-Ocna limanul la care toți vor găsi mângâiere și întărire.

Întoarcerea la Dumnzezeu a unor deținuti atei, dejucarea intențiilor de așa-zisă ”reeducare” prin tortură, dragostea deosebită dintre deținuți, spiritul de jertfă în folosul celor mai bolnavi, toate se lucrează prin influența lui Valeriu. Prezența sa plină de har va crea o atmosferă spirituală unică în istoria închisorilor comuniste.

Fragmente din scrisorile trimise familiei, câteva poezii, un îndreptar de spovedanie întocmit în închisoare, mărturii ale unor minuni trăite în preajma sa, gândurile sale despre rostul creștinismului de astăzi și lămurirea unor aspecte asupra trecutului său legionar, vin să completeze ca și un mozaic chipul plin de sfințenie a lui Valeriu Gafencu.

Trăind fericirea dincolo de înțelegerea omenească, în ciuda suferințelor prin care trecea și cunoscându-și dinainte ziua trecerii la Domnul, Valeriu se afla în momentul morții într-o așa stare de har, încât prietenul său Ion Ianolide, care i-a fost atunci alături, va mărturisi mai târziu: ”În veșnicie nu-mi doresc o stare mai înaltă decât aceea, căci atunci eram plin, deplin fericit.”

”Suferința, oricât de grea ar fi, nu are alt sens decât curățirea sufletului dornic de mântuire.”

Sublimând suferința și acceptând-o ca și pe un dar mântuitor, Valeriu spunea că lumea de astăzi are nevoie de suferință pentru a se putea reorienta spiritual. ”Dacă nu reușim noi să schimbăm lumea, măcar să trezim interesul, să o facem să nu se mai simtă bine săvârșind răul, să creem probleme, să-și pună întrebări, să-și schimbe pașii.”

Întrebat de un politruc sovietic care a venit sa-l ia pe Valeriu în URSS, deoarece fiind basarabean era considerat cetățean de-al lor și acolo putea fi liber, Valeriu îi răspunde : ”Libertatea mea este în sufletul meu!” , și ademenit să se alăture comuniștilor și să renunțe la credința creștină Valeriu spune: ”Dumnezeu nu este de vânzare. Tranzacții de conștiință nu se pot face. Pentru libertatea mea sufletească iau decizia de a muri. Este bine să se spună răspicat adevarul și eu adevarul îl slujesc. Înțelegeți bine că Hristos este singura putere care poate izbăvi omenirea din suferință și păcat!”

”Oameni prin care Duhul Sfânt lucrează cu putere precum Valeriu Gafencu și alți mărturisoitori ai temnițelor, vrednici de toată prețuirea, își așteaptă locul în calendar, fiind cele mai sigure modele pentru noi în vremurile acestea dominate de confuzii. Viața lor merită cunoscută, nu pentru slava lor pământească, ci ca oamenii din zilele noastre înnegurate de atâtea rătăciri, urmări ale îndepărtării de Dumnezeu, să știe că au existat în veacul al XX-lea asemenea aleși care s-au ridicat la puterea de credință și de jertfă a primilor martiri creștini.”

”Slab în credință și secătuit de un trai plin de comodități, greu și numai în parte înțelege omul zilelor noastre suferința celor ce au trecut prin închisori. Nu putem pricepe cum acești oameni au putut îndura atâta suferință și au ajuns în maniera aceasta să guste fericirea supremă în Hristos” …mai mult, sunt nostalgici și binecuvantează anii petrecuți în închisoare. Pare o nebunie! Dar este o mare taină a iubirii lui Dumnezeu!

”Toate le pot în Hristos, Cel care mă întărește!”, spune sfântul Pavel..de ce nu am putea și noi să trăim această fericire deplină? Această înălțare a spiritului! În viața noastră cotidiană să tindem înspre mai mult, să nu ne mulțumim cu locuri mediocre…cu jumățati de măsură..Ne sperie termenul ”sfințenie” ascunzându-ne în spatele gândului ”suntem doar pământeni..”, dar noi am fost creați pentru desăvârșire…sfințenia este o mare necesitate în zilele noastre…este unica necesitate! Sfințenia în familie, sfințenia la locul de muncă…sfințenia nu este altceva decât perfecțiunea iubirii…această iubire pe care Iisus ne-o cere în evanghelie și care prin har se poate dobândi..să începem ziua cu acest gand…să trezim în noi această dorința ascunsă a spiritului nostru!

Cartea Sfântul închisorilor este o bogăție pentru suflet, este un îndemn la credință, la adevăr, la fericire deplină și la sfințenie! Fie ca ceea ce au trăit acești semeni ai noștri, acești ”voievozi” ai țării , să-și lase profund amprenta asupra inimii noastre și să ne determine să-i luam ca modele de trăire în viața noastră de zi cu zi.
În final, închei cu acest gând al savantului Simion Mehedinți: „Un om, ca și un popor, atâta prețuiește, cât a înțeles din Evanghelie și cât poate să urmeze învățăturii lui Iisus.” Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!

O zi minunată! Pace și bine!