decembrie 5, 2025

Dacian Ciolos este foarte mandru de Salajul natal

imagine-articol0_49359

Premierului României, Dacian Ciolos, se arata foarte mândru originile lui Salajene si mai ales de satul Pericei, în care a copilarit. Prim-ministrul a publicat pe pagina sa de facebook o descriere a vietii lui, în care vorbeste despre Zalau, Pericei, Simleu Silvaniei, dar si despre familia sa si despre momentele frumoase traite în Salajul natal. Premierul tehnocrat face o descriere idilica a locului si timpului petrecut aici. 

„M-am nascut în 1969, pe 27 iulie, la Zalau. Am copilarit însa la Pericei, o comuna din judetul Salaj, locul care a ramas pentru mine acasa. De la familia mea am învatat ca munca este viata. De la bunicul meu am învatat ca miezul lumii e în oameni si în pamânt si ca agricultura ofera un raport corect cu lumea. Am copilarit într-o comunitate – oamenii ieseau împreuna la munca la câmp, erau legati de pamânt, de traditii. Sunt învataminte pe care le port cu mine mereu”, descrie Ciolos satul Pericei si modul în care si-a petrecut o parte din copilarie.

Scoala Taraneasca din Simleu Silvaniei i-a placut mai mult decât „mate-fizica”

Dacian Ciolos vorbeste cu mult drag si despre liceul la care a fost elev, Liceul Agroindustrial Simelul Silvaniei, fosta „Scoala Taraneasca”. “si aminteste cum parintii lui vroiau sa-l faca „om mare” si considerau ca pentru a ajunge „om mare” trebuie sa studieze matematica si fizica, nu agricultura. Numai ca Dacian a facut o pasiune pentru munca câmpului, pasiune care în timp i-a adus satisfactii de „om mare”.
„La Liceul Agroindustrial Simleul Silvaniei, odinioara „Scoala Taraneasca”, am mers din pasiune pentru agricultura, nu neaparat în acord cu parintii mei, care vroiau sa ma vada studiind mate-fizica sau un alt domeniu care li se parea mai de prestigiu. Apoi, din aceeasi dorinta de a îmbina un parcurs profesional cu pasiunea mea, am absolvit Facultatea de Horticultura a Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca. În perioada studentiei am petrecut mai multe vacante în stagii la ferme din Franta. Apoi, am avut sansa unei burse guvernametale în Franta, unde, în 1996, am obtinut o diploma de studii aprofundate la Scoala Nationala Agronomica de la Rennes. Un an mai târziu, am absolvit un master stiintific la Scoala Nationala Superioara Agronomica si Universitatea Montpellier I. A fost perioada mea de calator, de maturizare, de îmbogatire a radacinilor cu alte viziuni, istorii, orizonturi”, spune Ciolos.

Intâlnirea cu Valerie – aleasa inimii si parcursul profesional impresionant

„Tot atunci (n.r. – în timpul studentiei din Franta) am cunoscut-o si pe Valerie, sotia mea. Vorbea deja româneste si pasiunea ei pentru România si traditiile românesti ne-au adus împreuna. Am continuat sa ma specializez participând atât la activitatea unor grupuri si asociatii de profil – precum Grupul de la Bruges, grup de reflectie privind agricultura si dezvoltarea rurala în Europa, sau asociatia profesionala Agroecologia, pe care am fondat-o în 1995 – cât si urmând, în 2005, cursurile de agricultura si comert organizate de Institutul Bancii Mondiale si de Universitatea Roma III. Cariera mea a progresat treapta cu treapta. Am început activitatea profesionala ca stagiar la Directia Generala pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala a Comisiei Europene. Am lucrat într-o unitate care se ocupa de pregatirea SAPARD, programul de pre-aderare care a avut o contributie esentiala în pregatirea agriculturii românesti pentru participarea la Politica agricola comuna si piata unica europeana. În perioada 1998 – 1999 am fost implicat în mai multe proiecte de dezvoltare rurala pentru judetul Arges, iar apoi am coordonat programele de cooperare româno-franceze în domeniul dezvoltarii agricole si rurale la Centrul International de Cooperare pentru Dezvoltare Agricola – CICDA, în parteneriat cu Asociatia Nationala de Dezvoltare Agricola – ANDA. În 2002, am început sa lucrez la Delegatia Comisiei Europene în România, unde m-am ocupat de aplicarea SAPARD. Trei ani mai târziu, m-am alaturat echipei de la Ministerul Agriculturii. stop_coloana Am fost mai întâi consilier personal al ministrului, cu atributii de purtator de cuvânt pentru România în cadrul Comitetului Special pentru Agricultura al Consiliului UE, iar din 2007 am fost numit subsecretar de stat pentru afaceri europene în cadrul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. La scurt timp dupa aceea, am depus juramântul de ministru al agriculturii în Cabinetul condus de premierul Calin Popescu Tariceanu”, spune Ciolos.

Nu a vrut niciodata sa faca politica; s-a zbatut pentru agricultori

„Am lucrat întotdeauna foarte bine cu oamenii politici profesionisti, responsabili si integri, fara sa fi fost si fara sa fiu membru al unui partid politic. Obiectivele mele în cadrul Cabinetului Tariceanu au fost corelate cu nevoile agriculturii românesti la acel moment: deblocarea sistemului de subventii europene pentru agricultorii români, atragerea fondurilor europene pentru dezvoltarea spatiului rural si investitii în agricultura, protejarea fermelor de familie, valorificarea produselor traditionale, sustinerea agriculturii ecologice. În perioada 2010 – 2014, am fost onorat sa fiu sustinut de România pentru pozitia de comisar european pentru agricultura si dezvoltare rurala – cel mai tânar comisar din echipa presedintelui José Manuel Durao Barroso. Mandatul meu a fost concentrat în principal pe reforma Politicii agricole comune, astfel încât aceasta sa raspunda asteptarilor cetatenilor europeni. Împreuna cu echipa, am promovat o noua viziune. Am pus bazele unui proces de recuperare a decalajului între fermierii din noile si vechile state membre. Am venit cu o noua Politica agricola comuna pentru toata Europa, care tine cont de particularitatile si nevoile de dezvoltare ale agriculturii românesti. Printre altele, am avut în vedere sprijinirea gospodariilor familiale si a producatorilor mici si deschiderea unor oportunitati pe piata, sustinerea dezvoltarii de filiere pentru sectoare importante din agricultura romaneasca si sprijinul suplimentar pentru tinerii care vor sa înceapa o afacere în agricultura”, spune Ciolos.
Obiectivul guvernarii tehnocrate”Dupa încheierea mandatului de comisar european, am fost numit consilier special pentru securitate alimentara de catre actualul presedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Într-un moment crucial pentru România, mi-am asumat, ca prim-ministru, responsabilitatea de a lucra cu o echipa guvernamentala neafiliata politic. Avem obiective ambitioase, dar realiste: articularea unui proiect de dezvoltare coerent, care sa conduca la modernizarea tarii si întarirea statului de drept. Ma bazez pe încrederea cetatenilor români, pe buna-credinta si profesionalismul echipei mele si pe convingerea mea dintotdeauna ca putem progresa numai prin munca cinstita”, îsi încheie Ciolos descrierea.

Dacian Julien Ciolos si ceapa taiata frantuzeste

Nu suntem convinsi ca e chiar întâmplator, dar premierul României, poarta si numele de Julien. Pe documentele oficiale, numele sau apare întreg – Dacian Julien Ciolos.
Numele de Julien l-a adaugat dupa casatoria cu Valerie, care este cetatean francez. Si nu-i de exclus ipoteza ca Valerie sa-i fi sugerat prenumele de Julien, având în vedere ca Ciolos este practic din Pericei, localitate recunoscuta pe plan mondial pentru cultura cepei si este si în Carta recordurilor cu monumentul dedicat acestei legume.
Bucatarii profesionisti stiu bine ca ceapa se taie si „în stil Julien”, mai întâi la francezi, apoi în toata lumea. Stilul Julien este când tai ceapa în felii lungi si subtiri.