Dacă nu vedem dincolo de cuvinte…
Uitându-ne în calendar, constatăm că e toamnă, însă nici anotimpurile nu mai sunt ce au fost, schimbările climatice reuşind să îngenuncheze până şi capriciile naturii. Mai grav este însă că această curgere a timpului forţează lucrurile, de cele mai multe ori noul îngenunchind trecutul fără nicio urmă de regret, ca şi când nimic n-ar fi contat. În aceste condiţii, poate n-ar fi rău să recuperăm câteva clipe numai pentru noi înşine. Iar aceste clipe să fie de genul acelora care ne pot umple sufletul de ceva ce aşteptam de mult. Ar putea fi, de pildă, odihna, de câteva minute, pe o bancă lângă un copac ale cărui ramuri s-au transformat în mâini cu sute de degete care încearcă să oprească desprinderea frunzelor. Lipsite de sevă, dorinţa de a mai trăi a frunzelor este fascinantă, aceasta fiind „povestită” prin marea gamă de culori tomnatice, de la verde la galben ruginiu şi până la maroniul care pregăteşte ultimul dans către rădăcina copacului. stop_coloana Dar, chiar dacă se poate strecura o umbră de tristeţe în acest tablou al toamnei, contemplând, măcar şi câteva clipe, ceea ce este în jurul nostru, mai ales dacă are legătură cu natura, putem să ne ancorăm altfel la realitate. Dacă nu vedem, cum se spune, şi dincolo de cuvinte, totul în jurul nostru rămâne anost şi pare că nimic nu ne poate suscita interesul.De aceea, poate că n-ar fi rău ca atunci când sesizăm că timpul nu mai are răbdare, să încercăm să păstrăm, măcar în amintire, imaginea unei frunze ruginii, a unui nor, zborul unei păsări… Mai avem nevoie şi de linişte!
