Redacția
Administratorul unei reţele sociale online nu poate fi constrans să instituie un sistem de filtrare general, care să-i vizeze pe toţi utilizatorii săi, pentru a preveni utilizarea ilicită a operelor muzicale şi audiovizuale, a decis Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxemburg. In opinia CJUE, o asemenea obligaţie nu ar respecta interdicţia de a impune unui asemenea furnizor o obligaţie generală de supraveghere nici cerinţa de a asigura un just echilibru intre, pe de o parte, protecţia dreptului de autor şi, pe de altă parte, libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi libertatea de a primi şi de a transmite informaţii.
Decizia s-a dat in cazul SABAM, care este o societate belgiană de gestiune care reprezintă autorii, compozitorii şi editorii de opere muzicale. Cealaltă parte in litigiu este Netlog NV, care exploatează o platformă de reţea socială online, pe care fiecare persoană care se inscrie primeşte un spaţiu personal denumit „profil”, care ii este accesibil de oriunde din lume. Această platformă, utilizată zilnic de zeci de milioane de persoane, are ca funcţie principală crearea de comunităţi virtuale in cadrul cărora aceste persoane pot comunica intre ele şi işi pot face prieteni. In cadrul profilului lor, utilizatorii pot printre altele să ţină un jurnal, să indice hobby-urile şi preferinţele lor, să işi arate prietenii, să afişeze fotografii personale sau să publice videoclipuri. Potrivit SABAM, reţeaua socială a Netlog oferă de asemenea utilizatorilor posibilitatea de a se folosi, prin intermediul profilului lor, de opere muzicale şi audiovizuale din repertoriul SABAM punand aceste opere la dispoziţia publicului intr-o asemenea manieră incat alţi utilizatori ai reţelei să poată avea acces şi aceasta fără autorizarea SABAM şi fără ca Netlog să plătească o indemnizaţie corespunzătoare.
In opinia Curţii UE, este cert că Netlog stochează pe serverele sale informaţii furnizate de utilizatorii acestei platforme, referitoare la profilul lor, şi că astfel el este un furnizor de servicii de stocare in sensul dreptului Uniunii.
Este de asemenea cert că instituirea acestui sistem de filtrare ar presupune ca furnizorul de servicii de stocare să identifice, pe de o parte, in cadrul ansamblului fişierelor stocate pe serverele sale de toţi utilizatorii serviciilor sale, fişierele care sunt susceptibile să conţină opere cu privire la care titularii unor drepturi de proprietate intelectuală pretind că deţin drepturi. Pe de altă parte, furnizorul de servicii de stocare ar trebui să determine, apoi, care dintre aceste fişiere au fost stocate şi puse la dispoziţia publicului in mod ilicit şi să blocheze, in sfarşit, punerea la dispoziţie a fişierelor pe care le-a considerat ca fiind ilicite.
In consecinţă, Curtea UE răspunde că prin adoptarea unei somaţii de obligare a furnizorului de servicii de stocare să instituie un asemenea sistem de filtrare, instanţa naţională nu ar respecta cerinţa de a asigura un just echilibru intre dreptul de proprietate intelectuală, pe de o parte, şi libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi libertatea de a primi şi de a transmite informaţii, pe de altă parte.
