Vineri, 5 mai, Curtea de Apel Cluj a respins definitiv recursul formulat de ministrul de Interne, Lucian Bode, în dosarul de chemare în judecată a Universității Babeș Bolyai, privind doctoratul său.

Magistrații clujeni au respins recursul formulat de ministru împotriva sentinței pronunțate inițial de Tribunalul Sălaj, pe care o mențin în totalitate. Decizia este definitivă.

“Menţine hotărârea atacată. Respinge recursul declarat de recurentul Bode Lucian împotriva sentinţei civile nr. 38 din 17.01.2023 pronunţată în dosarul nr. 16/84/2023 al Tribunalului Sălaj pe care o menţine în întregime. Decizia este definitivă. Pronunţată în data de 05.05.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată pe portalul instanței de judecată.

În luna ianuarie a acestui an, ministrul de Interne a dat în judecată Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Dosarul a fost înregistrat la secția Contencios administrativ și fiscal, și avea ca obiect suspendarea executării Hotărârii nr.10/13.12.2022 emisă de Comisia de etică a Universității Babeş-Bolyai, privind decizia UBB de a reanaliza, pentru a doua oară, lucrarea de doctorat a ministrului.

Judecătorii sălăjeni au respins ca nefondată cererea de supendare formulată de Lucian Bode, în contradictoriu cu UBB.