Șoferii care au permisul suspendat vor fi obligați să participe la cursuri de conducere defensivă. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Potrivit actului normativ, aceste cursuri trebuie efectuate pentru obţinerea, pentru prima dată, a permisului de conducere; beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârşirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenţionale; dispunerea sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce atunci când fapta a contravenţională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; obţinerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.
Legea prevede și responsabilizarea conducătorilor auto care, deşi sancţionaţi, ignoră consecinţele acţiunilor lor, nu-şi achită amenzile şi continuă comportamentul periculos şi iresponsabil, prin introducerea unui termen de plată a amenzilor de şase luni. În caz contrar, se va putea dispune suspendarea permisului.
România se află în topul țărilor cu cele mai multe accidente produse în traficul rutier. În plus, avem cel mai mare număr de decese cauzate în traficul rutier. Cu o rată de mortalitate pe drumurile publice de 85 de decese la 1 milion de locuitori, suntem pe primul loc în Uniunea Europeană.