Spitalul Județean de Urgență Zalău organizează un nou curs gratuit de puericultură, destinat viitorilor părinți.
Derulat de secțiile Obstetrică-Ginecologie și Neonatologie din cadrul unității medicale, cursul are o durată de opt ore, distribuite pe parcursul a patru săptămâni (câte o întâlnire de două ore pe săptămână), urmând a se desfășura în sala de ședințe a spitalului, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.
La cursuri pot participa și viitorii tătici, care vor obține, la final, un atestat de puericultură, care le va permite prelungirea concediului paternal cu încă 10 zile lucrătoare.
Înscrierile se fac la numărul de telefon 0745.027.525, persoană de contact Claudia Indrecan.
Cursul va începe în 25 mai, la ora 18.30, și va cuprinde informații utile despre naștere, despre momentul oportun de prezentare la spital, despre problemele ce pot apărea în timpul sarcinii, despre alimentația mamei în timpul sarcinii, sfaturi despre alăptare și despre adaptarea nou născutului la viața extrauterină, dar și informații utile despre igiena nou născutului.